Vezi aici ce probleme trebuie să rezolvi pentru a ajunge printre cei mai inteligenţi oameni de pe planetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 50 de ieşeni au dat sâmbătă testare pentru a afla dacă au coeficientul de inteligenţă peste 130. Cine obţine acest scor poate deveni membru Mensa, organizaţie care pune în contact pe cei care reprezintă 2% din cei mai inteligenţi oameni ai planetei.

În două săli ale Universităţii „Al. I. Cuza", aceştia au avut la dispoziţie 20 de minute pentru a răspunde la cele 45 ale testului pus la dispoziţie de filiala din România a organizaţiei Mensa. Această grupare, care are filiale în peste 100 de ţări, are scopul de a pune în contact persoanele cu un nivel ridicat de inteligenţă.

„Testele nu au indicaţii lingvistice. Dacă îl iei pe Tarzan din copac şi îl pui să facă testul, ar trebui să fie în stare", explică Cătălin (31 de ani), medic, unul din cei 10 ieşeni care a îndeplinit baremul anul trecut.

image

„După testare, rezultatele sunt trimise la Londra, unde se determină rezultatele într-o perioadă de la trei zile la două săptămâni", a indicat Radu Borza, secretar al organizaţiei Mensa România. Dacă vrei să devii membru Mensa, trebuie să plăteşti o cotizaţie anuală de 60 de lei, respectiv 30 de lei pentru elevi şi studenţi.

„Primeşti un card de membru şi acces la reţele de socializare private, unde intră doar membri Mensa. De asemenea, în ţară mai au loc întâlniri, cum este cea de astăzi, în care avem ocazia să stăm de vorbă cu oameni care au obţinut scorul necesar pentru a intra în Mensa", precizează Cătălin.

În România sunt în acest moment 173 de membri Mensa, respectiv în jur de zece în Iaşi. Cum scopul organizaţiei Mensa este de a pune în contact oamenii, acest lucru este mai greu de realizat la nivelul României.

„În ţări unde comunităţile Mensa sunt numeroase există multe persoane cu care poţi relaţiona. În România însă există încă acest beneficiu", a spus Andrei (24 de ani), student la Drept.

image

Vezi mai jos ce fel de probleme se folosesc la testele de inteligenţă Mensa. Din cele nouă figuri lipseşte cea din colţul din dreapta jos. Scopul testului este de a găsi elementul lipsă din cele cinci variante de sub linie:

image

__________________________________________________________________

image

________________________________________________________________

image

_________________________________________________________________

image

__________________________________________________________________

image

_________________________________________________________________

image

__________________________________________________________________

image

Rezolvă testul complet AICI.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite