Iaşi: Studentul de la Construcţii dispărut la balul de absolvire a fost găsit înecat în lacul Ciric UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Cosmin Cornilă (24 de ani), din Paşcani, student la Facultatea de Construcţii din cadrul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi", a fost găsit  înecat după petrecerea de absolvire care a avut loc vineri seară la baza de agrement Ciric. Printre prietenii tânărului se zvoneşte că Alexandru a căzut în lac după ce a suferit o criză provocată de o cădere de calciu.

Ora 16.31: Până la întocmirea raportului medico-legal, printre colegii lui Alexandru circulă zvonul ca tânărul să fi căzut în lac din cauza unei crize provocată de o cădere de calciu. În momentul în care a fost găsit, acesta avea membrele încleştate.

„Alex mai avea căderi de calciu. Vineri seară eram în jurul focului şi el s-a îndepărtat de noi pentru că se simţea rău. Nu ne-am pus probleme în acel moment pentru că oricum ne spusese că nu va sta până la capăt şi va pleca. S-a dus pe malul apei şi cred că a avut o criză şi a căzut în apă.“, a spus Nuţu Stănică, fost coleg de cameră cu Alexandru Cornilă.

Colegii tânărului vor acum să organizeze luni şi marţi o chetă prin cămine pentru înmormântarea lui Alexandru, având în vedere că familia tânărului are dificultăţi financiare.

Ora 12.45 Alexandru Cornilă a fost găsit înecat în lacul Ciric cu puţin timp în urmă.

„Băiatul este mort. Urmează ca la faţa locului să se prezinte criminaliştii şi poliţiştii pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs decesul băiatului“, spune ofiţerul de serviciu din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

Ora 9.32: Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi continuă căutarea lui Alexandru Cornilă, studentul dispărut vineri seară în timpul balului de absolvire desfăşurat la Ciric.

Iaşi: Student dispărut la Ciric după ce a petrecut la balul de absolvire. Pompierii îl caută de sâmbătă seară

„Începând cu ora 10.00, trei scafandri vor reveni la lacul Ciric şi vor continua căutarea studentului. Sperăm mai departe ca acesta să fie găsit în viaţă", a declarat Silvia Spiridon, purtător de cuvânt al ISU Iaşi.

Vom reveni cu amănunte

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite