Iaşi: UPDATE Doi vânzători de weed-shopuri au fost reţinuţi în timp ce ridicau un colet cu sare de baie (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii reţelei au comandat din China o substanţă inclusă în luna februarie pe lista drogurilor de mare risc, urmând să o vândă unor ieşeni. Dragoş Marian Costan (23 de ani) şi Constantin Alexandru Urzică (24 de ani) au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurori şi duşi în această după-amiază la instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Ora 17.57 Dragoş Marian Costan şi Constantin Alexandru Urzică au fost arestaţi pentru 25 de zile.

În faţa judecătorilor Costan a susţinut că a primit din China o mostră de substanţă pentru care nu a plătit nimic şi despre care ştia că este legală.

"Am făcut recurs. Clientul meu doar a condus maşina şi credea că este vorba despre substanţe legale", a precizat Ionuţ Vasiliu, avocatul lui Urzică.

Ora 15.00 Cei doi tineri au fost prinşi în flagrant de ofiţerii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi ieri în timp ce ridicau coletul trimis din China. Potrivit procurorilor, în luna iulie Dragoş Marian Costan a comandat de pe un site din China 500 de grame de mefedronă (sare de baie), substanţă inclusă în luna februarie pe lista drogurilor de mare risc.

Mai citiţi:

Îngrăşământul de flori, bun de fumat

Aceasta urma să fie vândută ulterior cu 120 de lei pe gram mai multor clienţi fideli ai reţelei. Pentru a ridica coletul Costan s-a dus ieri la firma de curierat, care trebuia să-l aducă din China, însoţit de Urzică şi un alt amic. Însă aici au fost ridiaţi de anchetatori.

Urzică şi Costan sunt cercetaţi pentru introducere în ţară de droguri de mare risc şi au fost duşi la Tribunalul Iaşi cu propunere de arestare preventivă. „Membrii reţelei, printre care se numărau foşti administratori ai unor magazine weed-shop, comandau din străinătate mefedronă (substanţă inclusă în luna februarie 2010 pe lista drogurilor de mare risc), pe care, ulterior, o comercializau în municipiul Iaşi", a precizat Iulia Diaconu, procurorul şef al DIICOT Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite