Atenţie la canalele din Tătăraşi care vă pot distruge pe loc maşina! (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe strada Vasile Lupu, în apropiere de refugiul de tramvai din staţia Doi Băieţi, se află trei canale supraînălţate care provoacă pagube serioase maşinilor care ajung în contact cu ele.

image

Primul canal din succesiune este semnalizat de două săptămâni cu un cauciuc. „Un şofer care şi-a tăiat cauciucul în acest canal l-a lăsat deasupra lui tocmai pentru a-l semnaliza, astfel încât ceilalţi şoferi să îl poată evita. Până atunci, mai multe maşini care au trecut peste el şi-au tot spart baia de ulei. Canalul acesta a fost înălţat acum câteva luni“, a explicat Adrian, un ieşean care lucrează în zonă.

Canalul invizibil de pe strada Sf. Lazăr (FOTO)

image

Se poate vedea cum cât de înalt este canalul în comparaţie cu carosabilul

image

Maşinile care s-au tot izbit de canal au îndoit marginea de metal a acestuia

La câţiva metri distanţă, un alt canal, ceva mai puţin ridicat (foto jos), face „victime“. „Recent un şofer şi-a spart pneul în marginea acestul canal. Din cauza exploziei anvelopei, maşina s-a învârtit în loc şi a avariat alte cinci autovehicule. De atâta timp este această problemă. În oraş se face treabă numai înainte să facă primarul inspecţie, iar Nichita nu prea vine prin Tătăraşi“, a comentat Adrian.

image

La mică distanţă de acest canal poate fi găsit al treilea „triplet“ (foto jos), aproape de refugiul din staţia de tramvai.

image
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite