Gropi plombate cu nisip, mătură şi lopată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii vor astupa zilnic aceleaşi gropi
Muncitorii vor astupa zilnic aceleaşi gropi

Datorită temperaturilor mici, lucrătorii Citadin vor astupa zilnic craterele din asfalt cu nisip, piatră spartă şi sorturi. Soluţia municipalităţii este criticată de şoferi, care susţin că banii lor sunt aruncaţi de pomană.

Pentru a se descurca cu maşina în Iaşi fiecare şofer trebuie să memoreze o adevărată hartă a gropilor care se găsesc pe drumurile din capitala Moldovei.

Imediat după dispariţia zăpezilor, conducătorii auto au fost nevoiţi să-şi reactualizeze această bază de date din cauză că procesul îngheţ-dezgheţ a spart asfaltul în nenumărate locuri din  oraş.

Nisipul dispare sub roţile maşinilor

Şefii din Palatul Roznovanu susţin că nu pot interveni deocamdată pentru a astupa gropile din cauza umezelii şi că vor petici străzile cu pietriş şi nisip. „Din cauza fenomenului de îngheţ-dezgheţ au apărut multe gropi, iar situaţia este delicată. Cât timp este umezeală nu putem acoperi cu mixtură asfaltică la rece. Vom interveni cu nisip şi sort, iar gropile vor fi acoperite de două ori pe zi pentru ca efectele să fie diminuate“, a spus primarul Gheorghe Nichita.

Se vor face astfel de lucrări pe marile bulevarde din Păcurari, Nicolina, Socola, Independenţei, Sărărie şi Tătăraşi. Şoferii contestă măsura. „Tot ce se face este să se arunce degeaba cu banii noştri. Nisipul dispare după prima ploaie sau după ce trec 20 de maşini peste el. Chiar dacă muncitorii vin zilnic, banii vor fi aruncaţi de pomană“, a spus Iulian Bogaru, taximetrist.

Primarul a susţinut că era normal să apară aceste cratere pe străzile din Iaşi deoarece multe din artere au perioadă de viaţă depăşită. Mai mult, pentru ca toate străzile să fie refăcute ar trebui în jur de 225 milioane de euro, bani care nu există la nivelul bugetului local.
10% din străzi au fost asfaltate în doi ani

În cele două etape de asfaltare derulate în ultimii doi ani s-au refăcut 128 de străzi, care reprezintă doar 10% din arterele municipiului. Pentru  asfaltarea străzilor ar putea fi atrase şi fonduri europene de aproape 40 de milioane de euro, sumă care nu ar acoperi necesarul de investiţii.

Mihai Pricop, şofer: Această muncă este o bătaie de joc. Nisipul ţine numai câteva ore.

Iulian Bogaru, taximetrist: Fără o palmă de beton, banii noştri sunt aruncaţi degeaba în fiecare zi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite