Groapa „invizibilă“ din Podu de Piatră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii care nu văd craterul-băltoacă îşi strică roţile şi îşi „lustruiesc“ maşinile
Şoferii care nu văd craterul-băltoacă îşi strică roţile şi îşi „lustruiesc“ maşinile

Craterul aflat pe una dintre cele mai traficate străzi din oraş a intrat în cursa pentru cea mai mare groapă din ţară. Campania a fost demarată în urmă cu două zile de „Adevărul de Seară“ şi Europa FM. Ieşenii pot semnala cele mai mari cratere din cartier pe gropi@adevarul.ro.

Sensul giratoriu din Podu de Piatră este un adevărat teren minat pentru maşinile ieşenilor. Bine plasată între două benzi, o groapă face prăpăd într-unul dintre cele mai circulate noduri de comunicare auto din oraş.

Aici ajung maşini care vin de pe pasarela Alexandru şi străzile Străpungere Silvestru, Nicolae Iorga şi Splai Bahlui.

Groapa este lungă de 1,5 metri

Ca dovadă a aglomeraţiei constante care se întâlneşte în rondul din Podu de Piatră, reporterii „Adevărul de Seară“ nu au reuşit să prindă nicio breşă în trafic pentru a măsura groapa cu pricina în timpul zilei, aşa că au revenit la faţa locului noaptea, când nu este periculos să zăboveşti jumătate de minut în stradă cu o ruletă în mână.

În urma măsurătorilor efectuate, groapa are aproape 150 de centimetri lungime, alţi 120 de centimetri în lăţime şi încă 10 centimetri adâncime. Craterul are marginile foarte colţuroase, din cauza unor borduri care îşi fac apariţia de sub asfaltul găurit. Astfel, impactul maşinii cu groapa este nimicitor.

Lucrurile se complică însă când plouă, aşa cum s-a întâmplat ieri seară. Apa care s-a scurs constant de pe pasarela Alexandru a acoperit în întregime groapa din rond.

Neştiind de pericolul de sub baltă, mulţi şoferi circulau cu viteză, reuşind să arunce din groapă toată apa murdară pe maşinile lor. Câteva secunde mai târziu craterul se transforma din nou într-o adevărată băltoacă.

Şi-a rupt roata în crater

„Este inadmisibil aşa ceva. Am văzut că se plombează masiv în tot oraşul, dar nimeni nu ţine cont de ce dezastru e aici“, a spus revoltat Mihnea C., şofer. Craterul din Podu de Piatră a reuşit să-i strice maşina unui ieşean. Luna trecută, un şofer a rămas cu roata în mână după ce şi-a proptit autoturismul în groapă.

„Ştiam că e o spărtură acolo, dar un taximetrist mi-a tăiat calea şi în timp ce îl evitam am intrat în groapă. Janta s-a  îndoit şi cauciucul a fost perforat, dar cel mai grav este că mi s-a rupt frâna. Vreau să dau în judecată primăria pentru daune“, a explicat Cătălin Munteanu, şoferul cu maşina stricată.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite