Gripa porcină face a doua victimă la Iaşi: o femeie de 29 de ani a murit în urma complicaţiilor UPDATE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 29 de ani din Târgu Frumos, infectată cu virusul AH1N1, a murit sâmbătă noaptea la Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iaşi unde se afla internată cu mai multe boli cronice.

Ora 16.50 Medicii trag un semnal de alarmă în rândul populaţiei şi îndeamnă ieşenii să se vaccineze. „Prima condiţie este vaccinarea, persoanele trebuie să se spele pe mîini şi să aerisească încăperile. Este o boală gravă", spune doctorul Traian Mihăescu, şef de Clinică la Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi.

Ora 15.50 Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică susţin că s-a purtat o discuţie cu familia tinerei răpuse de gripa porcină, dar că din informaţiile pe care le au nu s-a impus demararea unei anchete. „Femeia nu a călătorit, nu a primit vizite de la cunoştinţe din ceea ce a spus familia ei. Nu putem depista cu exactitate momentul infectării cu virusul AH1N1. Tânăra avea afecţiuni serioase care au favorizat instalarea virusului. Ceilalţi membri ai familiei sunt sănătoşi", spune Irina Mitroi, directorul adjunct al DSP Iaşi.

Ora 15.00: Tânăra în vârstă de 29 de ani care a murit sâmbătă din cauza complicaţiilor survenite de la gripa porcină se numeşte Alina Pandeli, din Târgu Frumos. Aceasta a început să se simtă rău în cursul zilei de marţi, 11 ianuarie.

„Avea simptomele unei răceli. I-am dat ceai cald şi paracetamol şi a făcut o baie cu sare la picioare. Miercuri şi-a mai revenit, însă joi s-a simţit brusc foarte rău. Nu mai putea să respire iar buzele şi unghiile le avea albastre. Am chemat Salvarea, şi din Târgu Frumos au dus-o la Spitalul «Sf. Spiridon» din Iaşi. Atunci am vorbit ultima dată cu ea“, a povestit Aurica Pandeli (foto jos), în vârstă de 49 de ani, mama Alinei, care şi-a crescut singură copiii după ce s-a despărţit de soţ.

image

După două zile în care a trăit numai datorită aparatelor la care era conectată, tânăra a decedat. „Mi-a luat Dumnezeu singura fată, Mai bine mă duceam eu, nu copilul meu“, a spus mama tinerei, copleşită de lacrimi.

Alina era căsătorită de cinci ani cu Marius Niţoaia, în vârstă de 30 de ani (foto jos, stânga), nu avea copii şi trăia împreună cu mama şi fraţii Cătălin (21 de ani), Florin (24 de ani) şi Sorin (26 de ani) în casa părintească. Ca antecedente medicale, tânăra a avut în urmă cu doi ani o problemă cu glandele, fapt în urma căruia a devenit obeză.

image

Rudele găsesc cu greutate cauza contractării virusului care i-a fost fatal Alinei. „Nu a fost niciodată în străinătate. Era casnică şi mă ajuta pe mine prin casă, În ziua în care a început să se simtă rău fusese să ia nişte apă şi atât. Singurul lucru la care mă pot gândi este faptul că avea igrasie în cameră pentru că ne descurcăm greu cu banii“, a precizat Aurica Pandeli.

image

Aurica Pandeli (stânga), alături de copiii Florin, Cătălin şi Sorin

Corpul neînsufleţit al tinerei se află acum în casa părintească, urmând ca înmormântarea să aibă loc joi.

Ora 12.10 A. P., tânăra răpusă de gripa porcină a ajuns la spital la Târgu Frumos în stare foarte gravă. Reprezentanţii Spitalului, cei care au trimis pacienta vineri la Iaşi, susţin că tânăra a ajuns la camera de urgenţe cu mai multe afecţiuni cronice. „A fost trimisă cu insuficienţă respiratorie acută, cu acutizare bronşică, insuficienţă cardiacă cronică. Nu îşi mai luase medicamentele de două luni. De aceea era în stare destul de gravă. Pacienta era şi obeză, avea edeme şi hipertensiune de gradul III“, a declarat dr. Dumitru Stoleru, managerul Spitalului din Târgu Frumos.

Ora 9.50 Specialiştii au realizat un profil al persoanelor predispuse la gripa porcină. „Cele mai predispuse spre a face complicaţii sunt organismele diabetice, hepatice şi cardiace, organismele aflate sub terapii. Simptomele virsului AH1N1 sunt cele ca ale unei gripe obişnuite: febră, dureri de cap şi musculare, tuse“, spune doctorul Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

Ora 9.30 Tânăra a fost internată vineri în stare foarte gravă la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului „Sfântul Spiridon". În urma analizelor s-a constatat că femeia suferea de mai multe boli cronice şi insuficienţă respiratorie.

Citeşte şi:

Moartea porcină a unui reputat arhitect ieşean

Preşedintele Ordinului Arhitecţilor, Filiala Teritorială Iaşi- Vaslui a murit de gripă porcină (UPDATE)

Gripa porcină a făcut a treia victimă la Iaşi: o femeie întoarsă din Italia

Sâmbătă, medicii i-au recoltat probe şi le-au trimis la Institutul Cantacuzino din Bucureşti pentru analize. Specialiştii au confirmat prezenţa gripei porcine, iar sâmbătă noaptea, femeia a încetat din viaţă.

Duminică noaptea, Constantin Lepădatu, preşedintele Ordinului Arhitecţilor, Filiala Teritorială Iaşi-Vaslui, a murit, bărbatul fiind diagnosticat cu virusul AH1N1. În municipiul Iaşi mai sunt alte două persoane cu gripă porcină, un bărbat de 30 de ani şi o femeie de 34 de ani, dar medicii spun că starea lor este în afara pericolului.

Vom reveni cu amănunte.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite