Iaşi: Gripa porcină a băgat spaima în ieşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Gripa porcină a băgat spaima în ieşeni
Iaşi: Gripa porcină a băgat spaima în ieşeni

Majoritatea locuitorilor spun că sunt panicaţi de viteza cu care se transmite virusul A H1N1 în oraş

Medicii ne recomandă să evităm aglomeraţiile. La primul semn de boală, oamenii sunt obligaţi să se izoleze la domiciliu şi să cheme medicul de familie.

Gripa porcină i-a speriat pe ieşeni, care se feresc să mai meargă la cumpărături, să-şi trimită copiii la grădiniţă sau să meargă cu mijloacele de transport în comun.

„De când au apărut primele cazuri cu transmitere locală, nu mai merg cu autobuzul. Am auzit că unii copii bolnavi au circulat cu microbuzele“, a spus Simona L., psiholog.

Alţi ieşeni spun că autorităţile au tratat cu indiferenţă cazurile de gripă porcină. „Cred că nu s-a făcut suficient pentru a preîntâmpina răspândirea bolii. Am un copil mic acasă şi mi-e frică să mă duc şi la magazin cu el“,  s-a plâns Carmen N., agent de marketing. Sunt şi unii ieşeni mai sceptici.

Care sunt simptomele

Simptomele infecţiei cu virusul gripal A H1N1 sunt asemănătoare cu cele ale virozelor respiratorii: rinoree, jenă în gât, febră de peste 37 de grade, stare generală proastă.

În cazul elevilor de la şcoala „Ştefan Bârsănescu“, simptomele au fost şi mai grave, pentru că unii dintre ei au avut şi vărsături.

Pentru studenţii de la Căminul „Gaudeamus“, boala a avut o formă foarte uşoară. Aceştia au spus că au avut un pic de febră în prima zi, iar ulterior nu au mai avut absolut nimic.

Cum trebuie să procedăm dacă ne simţim rău

La primele semne de viroză respiratorie, medicii recomandă bolnavilor să nu ia medicamente fără prescripţie medicală. Este important ca persoanele cu simptomele bolii să rămână izolate la domiciliu şi să solicitate consultaţia medicului de familie până află rezultatul analizelor. Cazurile de deces înregistrate la nivel mondial s-au datorat unor complicaţii apărute la pacienţi.

Majoritatea sufereau de afecţiuni cronice, iar în momentul în care au contactat virusul, organismul nu a putut lupta împotriva lui.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite