Gheorghe Nichita: „Primarii în funcţie sunt avantajaţi la alegerile locale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a votat ca alegerile pentru desemnare primarilor să se decidă după un singur tur de scrutin. Edilul-şef al Iaşiului se bazează pe statistici care arată că, în primul scrutin, majoritatea primarilor în exerciţiu adună cele mai multe sufragii.

„Statistic vorbind, după 1990, primarii în funcţie au obţinut cele mai multe procente în primul scrutin. Răsturnările de situaţie, acolo unde erau, aveau loc în scrutinul doi", a explicat Nichita.

De asemenea, primarul Iaşiului consideră că legea asigură o normalitate în privinţa alegerilor locale. „Din 2008 susţin că nu este corect ca primarul să fie ales în două tururi, iar preşedintele de la Consiliul Judeţean să fie desemnat după un singur scrutin", a spus Gheorghe Nichita, care a subliniat elementele pro şi contra acestei legi.

„În calitatea mea de edil, eu pot fi subiectiv pentru că PSD are cei mai mulţi primari din ţară. De asemenea, aşa cum am spus, primarii în funcţie sunt în avantaj în primul tur. Legea aceasta favorizează însă pe cei de la PDL şi UDMR în Transilvania. Dacă românii nu vor ieşi conştiincios la vot, aşa cum o fac cetăţeni de origine maghiară, candidaţii UDMR devin favoriţi la alegerile locale", a încheiat Nichita.

Aflaţi cu ce vrea Iaşiul să devină pol al culturii (FOTO)

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite