Rezultatele finale în primul tur la prezidenţiale în judeţul Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Biroul Electroal Judeţean Iaşi (BEJ) au fost centralizate datele din toate secţiile de votare

ORA 19.20 În urma centralizării datelor din cele 828 secţii de vot din judeţ candidatul PSD, Mircea Geoană a obţinut aproape 125.000 de voturi şi s-a situat pe primul loc, cu un procent de 36,41%. Traian Băseascu a reuşit să obţină doar 94.282 voturi şi a înregistrat 27,68% din sufragii în favoarea sa. Liberalul Crin Antonescu a obţinut 21,76% din voturile valabil exprimate, şi a fost susţinut de peste 74.000 de persoane.

Pe locul al patrulea, în judeţul Iaşi s-a situat Corneliu Vadim Tudor cu 17.480 de voturi înregistrând 5,13% din voturile valabil exprimate. Candidatul Sorin Oprescu a ajuns pe locul al şaselea în Iaşi cu un procent de 4,92%, fiind susţinut de 16.766 de alegători.

La referendum, peste 275.000 de alegători au spus "Da" pentru reducerea numărului de parlamentari, iar 33.457 persoane au respins această idee. Alte 24.050 voturi privind numărul de parlamentari au fost anulate. Pe de altă parte, Parlamentul unicameral a fost susţinut prin vot de 235.990 ieşeni, peste 70.000 de alegători au votat "Nu" la această întrebare, iar alte peste 26.000 de voturi au fost anulate.

ORA 12.00 În urma centralizării datelor din 502 secţii de votare, pe primul loc se afla candidatul social-democraţilor Mircea Geoană cu 73.450 de voturi, având un procent de 31,37%. Actualul şef de stat, Traian Băsescu, avea în cele peste 500 de secţii din judeţ 68.080 voturi de susţinere, respectiv un procent de 29,08%. Pe locul al treilea se situa la numărătoarea parţială Crin Antonescu care a acumulat 56.013 voturi înregistrând 23,91% din sufragiile înregistrate la BEJ.

ORA 10.00 Reprezentanţii BEJ Iaşi au anunţat primele rezultate parţiale ale votului din 22 noiembrie. După numărarea a 395 secţii de votare din judeţ, candidatul social-democrat Mircea Geoană este pe primul loc în preferinţele ieşenilor cu un procent de 30,10%, respectiv 57.9991.

Rezultatele parţiale îl poziţionează în judeţul Iaşi pe locul al doilea pe actualul preşedinte Traian Băsescu care a adunat 57.266 voturi, procentul fiind  de 29,72%. Candidatul liberal a adunat în cele 395 secţii de votare centralizate 46.809  voturi, respectiv 24,3%. Rezultatele parţiale l-au plasat pe Sorin Operscu cu un procent de 6,6% pe locul al patrulea.

Potrivit reprezentanţilor BEJ, în cele 113 secţii speciale deschise în judeţ au fost votat peste 18.000 de persoane. Jumătate din alegătorii înregistraţi la secţiile speciale au votat în spaţiile din municipiu. Cele mai aglomerate secţii din Iaşi au fost la Gara Mare şi Aeroport.

La alegerile prezidenţiale s-au prezentat la urne 52,6% dintre cele peste 650.000 de persoane cu drept de vot din Iaşi, iar la referendum s-a înregistrat o prezenţă la urne de 50,07%.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite