Gafele lui Boc la Iaşi. Premierul a stâlcit numele maşinilor „Maserati“ cu „masterati“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflat într-o vizită în capitala Moldovei, prim-ministrul Emil Boc şi-a condimentat conferinţa de presă de la Prefectură cu câteva greşeli şi bâlbâieli.

După ce a semnat contractul de finanţare a proiectului de reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Iaşi, premierul a ţinut un discurs despre absorbţia fondurilor europene, însă s-a bâlbâit de trei ori până să potrivească cuvântul „evaluator".

În stilul lui „goagăl" al lui Marian Vanghelie, premierul a pronunţat cu dificultate termenul.

„În 2012, va fi un evolutor, evolator, evoalator. El va evalua ce-au făcut autorităţile locale cu bani europeni", a reuşit în cele din urmă Emil Boc.

Vorbind despre legile de combatere a evaziunii fiscale, Boc a criticat acele persoane fizice care nu-şi plătesc taxele, dar în schimb îşi construiesc palate. După ce a scos perla, premierul s-a corectat rapid.

„Persoanele fizice au vile şi masterati în curte. Cum e corect, maserati? Nu am Maserati, deci nu ştiu cum se pronunţă", s-a scuzat şeful Executivului.

La capitolul creştere economică, premierul a mai scos o perlă care nu a mai fost corectată.

„Printre măsuri se numără şi susţinerea macro-întreprinderilor mari“, a scăpat Boc pleonasmul.

Citeşte şi:

Boc a anunţat la Iaşi că-i taxează pe manelişti

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite