Iaşi: Cătălin Burlacu a adus baschetul ieşean la înălţime (VIDEO ŞI GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Calităţile fizice şi talentul la sport, dublate de muncă neîntreruptă, l-au ajutat pe Cătălin Burlacu să devină cel mai premiat baschetbalist ieşean

Deşi este unul dintre cei mai apreciaţi baschetbalişti români, Cătălin Burlacu a făcut primii paşi spre performanţă în fotbal la clubul Politehnica Iaşi. La vârsta de 14 ani, împreună cu bunul său prieten Daniel Pancu, Cătălin a fost chemat la selecţia naţională pentru lotul de juniori al României.

„În ultima seară, a venit la mine în cameră antrenorul Dumitru Romilă, fost jucător al Politehnicii, şi ne-a spus că nu am fost selecţionaţi pentru că ceilalţi antrenori au venit cu sticle de whisky şi baxuri de ţigări scumpe, în timp ce el nu a avut decât 20 de sticle de vin”, îşi aminteşte Cătălin Burlacu.

Decepţionat de acest incident, Cătălin nu a mai dorit să aibă de-a face cu sportul de performanţă. Cu toate acestea, la cei 1,87 de metri înălţime cât avea la 14 ani, tânărul a fost repede observat de profesorii de sport de la Liceul CFR din Iaşi. După ce a participat la Cupa Liceelor la baschet, Cătălin a fost convins de profesorul Marcel Luchian să se prezinte la antrenamentele echipei de baschet a Politehnicii Iaşi.

Crescut de Dragan Petricevic


Punctul de cotitură al carierei lui Cătălin Burlacu a avut loc în 1997, când Dragan Petricevic a preluat banca tehnică a Politehnicii.„Dragan a văzut în mine un potenţial jucător şi s-a ocupat în mod special de pregătirea mea. Din acest motiv, l-am urmat la West Petrom Arad, unde am jucat patru finale în patru ani, din care am câştigat două”, povesteşte Cătălin, a cărui primă experienţă europeană a durat numai jumătate de sezon, la Brandt Hagen.

„După ce echipa germană a dat faliment, am revenit în ţară la solicitarea lui Dragan Petricevic, care a adunat la Asesoft Ploieşti mai mulţi jucători de la lotul naţional al României, inclusiv pe Toni Alexe”, spune Cătălin. Decizia s-a dovedit inspirată pentru baschetbalistul ieşean, care, pe lângă trofele interne, a câştigat în 2005 şi FIBA Europe Cup.

Ultimele secunde ale jocului Asesoft Ploieşti - Lokomotiv Rostov, scor 75-74, în finala FIBA Europe Cup

Următorul periplu european pentru Cătălin s-a consumat la campioana Estoniei, Kalev Talinn, respectiv Air Avellino, cu care a câştigat Cupa Italiei, după care a revenit la Asesoft Ploieşti.

O fază de joc marca Cătălin Burlacu la Air Avellino

„Nu aş schimba nimic“

După aproape zece ani de când a plecat de la Iaşi, Cătălin mărturiseşte că cel mai mare sacrificiu pe care îl face în numele sportului este timpul puţin petrecut lângă cei dragi.

„În fiecare an, am cam o lună jumătate vacanţă când vin acasă, plus o săptămână la Sărbători. Am ajuns un musafir în casa mea. Totuşi, dacă ar fi să o iau de la capăt, nu aş schimba nimic pentru că viaţa de sportiv este frumoasă”, afirmă Cătălin.

După ce se va retrage din activitatea competiţională, sportivul ieşean şi-ar dori să deschidă o academie de baschet cu o şcoală particulară pentru copii. „Vreau să pot oferi copiilor talentaţi la baschet posibilitatea să facă şi altceva decât sport. Din păcate, nu cred că voi putea face asta la Iaşi din cauză că sprijinul pe care l-aş primi ar fi insuficient”, spune Cătălin Burlacu.

Întrebări şi răspunsuri

De ce clipe îţi aminteşti cu plăcere?

C.B.: Nu voi uita momentul când am ridicat deasupra capului trofeul FIBA Europe Cup cu Asesoft Ploieşti, performanţă pe care o pot compara cu câştigarea Cupei Italiei alături de Air Avellino, când am fost cotaţi cu şansa a doua. De asemenea, a fost onoare să fiu primul român care a evoluat în European All Star Game.

Air Avellino, câştigătoarea Cupei Italiei 2008

Care a fost cel mai dificil moment al carierei?

C.B.: În 2005, când l-am pierdut pe bunul meu prieten Toni Alexe, căpitanul Asesoftului şi colegul meu de cameră la echipa naţională. La câteva luni după tragedie, când am câştigat FIBA Europe Cup, am declarat că este un trofeu prea mic pentru o pierdere atât de mare.

Ce-i place:

Pasiunea lui Cătălin pentru sport nu se rezumă doar la baschet şi fotbal. „Îmi place să fac mişcare, indiferent dacă este vorba de tenis, rugby sau atletism. Când am timp, ies cu prietenii în oraş sau mergem la pescuit, iar când sunt acasă îmi place să îmi petrec timpul alături de familie.

Ce nu-i place:

„Sunt o persoană liniştită şi nu îmi place să ies în evidenţă. Nu cred să fi apărut în presă o ştire mondenă despre Cătălin Burlacu. Nu în ultimul rând, îmi displace faptul că sportivii sunt apreciaţi numai atunci când sunt sus, după care sunt uitaţi cu o lejeritate ieşită din comun”, explică baschetbalistul ieşean.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite