Iaşi: Patru şefi de la Frontiera Moldovei luaţi la întrebări de superiori
0Ofiţerii cu funcţii de conducere de la Inspectoratele de Frontieră din Iaşi şi Suceava sunt cercetaţi disciplinar pentru deficienţe manifestate în exercitarea activităţilor manageriale şi neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu
Gheorghe Robu, şeful Inspectoratului de Frontieră Suceava, Gheorghe Irimescu, adjunctul şefului Sectorului Poliţiei de Frontiră Siret (SPF), Nicolaer Bârsan şef SPF Bivolari şi Mihai Hudişteanu adjunctul şefului SPF Iaşi au ajuns în atenţia superiorilor după un control efectuat în ultimele trei luni.
„La începutul lunii iunie au fost efectuate nişte controale, iar în urma acestora s-au sesizat nişte nereguli care ne-au fost imputate, atât mie cât şi adjunctului şefului de la Siret, care au fost înaintate mai departe şi pentru care suntem acum cercetaţi. Vor fi dispuse măsuri în consecinţă”, a spus Gheorghe Robu, şeful IPF Suceava.
După cercetarea prealabilă se va decide ce sancţiuni vor primi ofiţerii. Aceastea pot pleca de la mustrare şi pot ajunge până la demitere. În urma aceluiaşi control alţi cinci ofiţeri din Iaşi şi unul din Suceava au fost atenţionaţi. Aceştia vor fi reevaluaţi peste câteva luni. „Ofiţerii atenţionaţi au avut rezultate slabe în acţiunile desfăşurate. Peste câteva luni aceştia vor fi verificaţi din nou”, a precizat Fabian Bădilă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.