Filarmonica de Stat „Moldova“ din Iaşi,între macarale,lux şi ruină GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce una dintre aripi este o adevărată bijuterie arhitectonică, restul clădirii stă să se dărâme peste trecători. După exact 20 de ani de la startul reabilitării, una dintre clădirile-simbol ale oraşului şi-a regăsit strălucirea. Lucrările de la Casa Balş, unul dintre corpurile Filarmonicii de Stat „Moldova“ din Iaşi, sunt aproape de finalizare.

Timp de două decenii, oficialii ieşeni au pasat responsabilitatea refacerii clădirii-monument. Startul reabilitării a fost dat în 1991, dar abia în 2011 au fost coborâte schelele. S-a lucrat cu întrerupere până în 2003, când spaţiul deţinut de Congregaţia catolică „Notre Dame de Sion“ a fost revendicat în instanţă de Episcopia Romano-Catolică.

Nu au dat bani cinci ani la Filarmonică
Invocând faptul că există un litigiu în instanţă, şefii Primăriei şi ai Consiliului Judeţean au sistat alocarea de fonduri. Pentru că nici Episcopia Catolică nu a alocat fonduri pentru realuarea reabilitării, în 2008, Filarmonica de Stat „Moldova“ a trecut în administrarea Ministerului Educaţiei printr-un contract de locaţie, semnat pentru o perioadă de 31 de ani. „În 2008 am preluat noi clădirea şi am continuat lucrările“, a precizat Dumitru Spătaru, director administrativ la Universitatea de Arte.

image

Daţi CLICK pe poze pentru o FOTOGALERIE CU FILARMONICA REABILITATĂ

Filarmonica are trei corpuri de clădire, iar până în prezent doar la unul dintre ele lucrările se apropie de sfârşit. Reprezentanţii Universităţii spun că şi celelalte două tronsoane ale Filarmonicii vor fi reabilitate în perioada următoare. „La mijloc este tronsonul în care sunt sălile de concerte «Ion Baciu» şi «Gavril Musicescu», iar cel de-al treilea tronson este cel dinspre Colegiul de Arte. Acesta este cel la care sperăm să începem anul acesta lucrările de reabilitare. Am primit promisiuni de la Ministrul Educaţiei că vom primi bani şi pentru această lucrare“, a precizat Dumitru Spătaru. Cu toate acestea, directorul susţine că nu s-a realizat încă o evaluare a costului lucrărilor. „La ce nu se vede, nu poţi să faci estimări“, a declarat acesta.

image

Daţi CLICK pe poze pentru CEA DE-A DOUA FOTOGALERIE CU FILARMONICA REABILITATĂ

Dacă partea de clădire reabilitată atrage privirea şi aprobarea trecătorilor, celelalte două tronsoane sunt într-o stare avansată de degradare. „Noi am reuşit să finalizăm investiţia pentru că Filarmonica a fost trecută la Universitatea de Arte şi banii pentru reparaţii au venit de la Ministerul Educaţiei. Banii care vin la celelalte monumente, de la Ministerul Culturii, sunt foarte puţini“, a completat Spătaru.

Inaugurată la sfârşitul anului

Reprezentanţii Universităţii de Arte au anunţat că panglica la Casa Balş va fi tăiată în toamnă, la începutul anului universitar. „Până acum Ministerul Educaţiei a investit şase milioane de lei în refacerea Casei Balş şi ar mai trebui, doar pentru corpul nostru de clădire 1-1,5 milioane de lei. S-au păstrat cât de mult s-a putut arhitectura şi stilul vechi al imobilului. Instalaţiile au costat foarte mult, pentru că au trebuit înlocuite. Cele vechi nu s-au mai putut folosi“, a precizat directorul administrativ al Universităţii. Contractul a fost atribuit firmei Conest. La parterul clădirii urmează să se deschidă un muzeu al muzicii în care reprezentanţii Universităţii spun că vor aduce portrete, cărţi, partituri şi obiecte aparţinând personalităţilor muzicale care au concertat aici.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite