FOTO Ţevi de apă şi capace de canal găsite în şantierul de la Palatul Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muncitorii care lucrează pentru construcţia noului Palat de Justiţie din Iaşi au început ieri lucrările. În urma săpăturilor, mai mult componente de infrastructură au fost scoase din pământ.

Au fost găsite mai multe capace de canal, ţevi de canalizare şi cărămizi, rămăşiţe ale unor construcţii vechi de la începutul secolului XX. La faţa locului au ajuns ieri şi arheologii implicaţi în proiectul de construire a Palatului Justiţiei, care şi-au dat avizul că materialele găsite nu reprezintă interes arheologic, aşa că lucrările pot continua.

Muncitorii care lucrează la şantierul Palatului Justiţiei au găsit rămăşiţe din infrastructua de acum 80 de ani

„Există posibilitatea ca pe parcurs să găsim articole arheologice, de aceea specialiştii vor verifica tot timpul terenul ", ne-au spus reprezentanţii lucrărilor.

Potrivit contractului, lucrările ar trebui finalizate în maximum doi ani. Suprafaţa noului sediu al Tribunalului şi Curţii de Apel este apropiată de cea a unui centru comercial.

Noul sediu al Palatului de Justiţie va fi structurat pe mai multe niveluri. Vor fi două la subsol, parterul şi cinci etaje. Întreaga clădire se va întinde pe 15.500 de metri pătraţi şi va găzdui Tribunalul şi Curtea de Apel. În clădirea în care se află aceste două instituţii în prezent, cu o suprafaţă de doar 5.400 de metri pătraţi, se va muta Judecătoria Iaşi. Secţiile acestei unităţi funcţionează în sedii diferite, plătind chirie pentru acele spaţii. Banii pentru noul Palat de Justiţie de la Iaşi sunt oferiţi de Banca Mondială. Până în momentul de faţă nu s-a stabilit încă data la care clădirea ar trebui finalizată.

Lucrările sunt efectuate de firmele Krantz Eurocenter şi Conarg Construct, care vor încasa pentru serviciilor lor aproape 43 de milioane de lei.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite