Eşti elev sau student? Un ghid stă la dispoziţia ta şi te plimbă gratuit prin Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare miercuri, elevii şi studenţii pot beneficia de un tur literar al Iaşiului în care vor fi plimbaţi gratuit prin muzee, vor vizita monumente şi obiective culturale şi religioase.

Agenţia de turism Icar Tours lansează proiectul „Turul Literar al Iaşiului" şi pun în fiecare miercuri la dispoziţia elevilor şi studenţilor, în mod gratuit, ghizi care să le arate instituţiile de valoare din municipiu.

Clădiri din perioada comunistă, în circuit turistic european. Află ce construcţii sunt incluse din Moldova FOTO

Turismul ieşean, la pământ. Responsabilii din Primărie se laudă în statistici şi târguri (FOTO)

Turul pietonal literar va avea ca punct de plecare Parcul Copou - Teiul lui Eminescu. Pe traseu se vor vizita Muzeul „Mihai Eminescu“, Teiul lui Mihai Eminescu, Obeliscul cu lei, Muzeul Universităţii, Centrul Cultural Francez, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi Sala paşilor pierduţi, Aula „Gh. Asachi", Academia Română, Şcoala fiilor de militari, Muzeul Literaturii Române - Casa Pogor, Aleea Voievozilor, Bustul lui Mihai Eminescu, Biblioteca Centrală Universitară şi Râpa Galbenă.

Turist în Moldova: ţinut în faţa uşilor închise din cauza programului de lux al funcţionarilor publici

Iaşiul, un labirint fără ieşire pentru străini

Colaboratori la eveniment sunt şi Muzeul Literaturii Române, Centrul de Informare Profesional, Orientare în Carieră şi Plasament, Muzeul Universităţii „Al. I. Cuza" din Iaşi şi Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu".

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite