Este medic şi mamă. Vezi cum îşi împacă meseria şi familia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Laura Ghibu de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi
Medicul Laura Ghibu de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi

Laura Ghibu (40 de ani), medic infecţionist din 2000, mamă a doi băieţi de 12, respectiv 8 ani, este exemplul unei femei ocupate care trebuie să se împartă în egală măsură între profesie şi familie.

Oricât de „călită" este în domeniul profesional preferă să nu fie medicul propriilor ei copii.

„Eu îi diagnostichez, încerc să le administrez tratamentul corect, dar când este vorba de intervenţii pe copiii mei de obicei mă abţin pentru că ei nu colaborează foarte bine cu mine medical vorbind. Mamă fiind nu ai mintea la fel de limpede ca atunci când este vorba de alt copil. Trebuie să fii obiectiv, cred că aşa simt mulţi medici când este vorba de copiii lor", spune Laura Ghibu.

El este medicul care a refuzat un salariu de zece ori mai mare. Vezi aici motivele

Meseria de doctor infecţionist implică însă şi nişte riscuri la care se supune atât pe ea, cât şi pe familie. „Trebuie să ai grijă să nu duci boala acasă, deşi am fost atentă întotdeauna, după ce am devenit mamă am devenit şi mai atentă. Şi cazurile în care pacienţii sunt copii mă sensibilizează mai tare pentru că pot să intru în sufletul mamei respective şi să înţeleg prin ce trece", spune doctorul Laura Ghibu.

Medicul le-a explicat copiilor că meseria sa este solicitantă.

„Copiii s-au adaptat, ei ştiu că plec în gardă, ştiu ce fac. S-a întâmplat la un moment dat să vrea să vadă cu ce mă ocup. Li s-a părut şi lor interesant, ei ştiu că merg la spital, că programul meu durează câte ore durează, că sunt câteva zile pe lună când nu sunt cu ei, dar ştiu că este pentru o cauză nobilă", mai spune medicul Laura Ghibu.

În prezent, medicul se specializează şi în gastroenterologie.

Citeşte şi:
Medic de familie cu patru joburi în localităţi ieşene diferite. Vezi ce salariu are

Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite