Elevii din Iaşi, îndemnaţi să se imagineze în locul primarului Gheorghe Nichita

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii pot câştiga premii frumoase dacă propun soluţii interesante privind atribuţiile pe care ar trebui să le aibă primarul oraşului.

Oficialii municipalităţii din Iaşi au lansat un concurs adresat elevilor din învăţământul preuniversitar în cadrul căruia aceştia sunt invitaţi să-şi imagineze cum arată, la modul ideal, viaţa primarului oraşului timp de o zi.

Elevii dornici să participe la concurs trebuie să compună un eseu pe această temă pe care să-l depună la centrele de cartier ale primăriei sau pe adresa informatii@primaria-iasi.ro.

„Municipalitea a lansat un program concurs destinat elevilor de gimnaziu. Cei interesaţi trebuie să depună la centrele de cartier câte un eseu cu această temă, urmând să desemnăm un câştigător în perioada următoare", a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Eseurile pot fi depuse până cel târziu luni, 22 octombrie. Miercuri, 24 octombrie, câştigătorii vor fi desemnaţi, notificaţi şi chemaţi la primărie pentru a primi premii.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite