Iasi: Elev la oraş, elev la ţară în prima zi de şcoală
0
Situaţia este neschimbată de trei ani. Autorităţile nu au soluţii pentru a finaliza lucrările la şcoala din sat.
Anul şcolar a început în condiţii total diferite pentru elevii ieşeni. În timp ce în curtea Colegiului „Costache Negruzzi" şcolarii, părinţii şi cadrele didactice s-au afişat cu haine de ultimă modă şi telefoane scumpe, în satul Cioca Boca, aflat la câteva zeci de kilometri de Iaşi, 96 de preşcolari şi elevi de clasele primare treceau pe lângă şcoala din localitate. Clădirea stă neterminată pentru al treilea an consecutiv.
Din această cauză, micuţii sunt împărţiţi în trei case diferite din sat, graţie bunăvoinţei unor consăteni. „Şcoala veche ar mai fi putut funcţiona măcar un an. Au demolat-o, iar acum nu ştim când o să mai fie alta în sat", a spus mama unui elev din Cioca Boca. Urmăreşte pe iasi.adevarul.ro galeria foto cu deschiderea anului şcolar de la cele două unităţi de învăţământ.