Ionuț Negoiţă pleacă de la Poli Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Negoiţă şi Gheorghe Nichita
Ionuţ Negoiţă şi Gheorghe Nichita

Milionarul în euro a anunţat joi că se retrage din funcţiile de preşedinte şi finanţator a clubului ACSMU Poli Iaşi din cauză că se simte singur la echipă.

După demisia lui Grigore Sichitiu din funcţia de preşedinte executiv al Politehnicii Iaşi, astăzi a venit rândul lui Ionuţ Negoiţă să-şi anunţe retragerea din fruntea clubului din Copou.

„Eu mă retrag, nu mă regăsesc în acest proiect, lucrurile nu s-au întâmplat aşa cum am vrut. Nu mi se pare normal să vin de la Bucureşti şi celor de aici să le fie indiferent", a spus Negoiţă, care, la fel ca şi Sichitiu, va rămâne pe poziţie pentru transferul atribuţiilor.

„Noi nu suntem de neînlocuit. Încercăm să asigurăm suportul pentru ca transferul de putere să nu fie cu turbulenţe. Vom face tot ce putem pentru ca cine vine să ia locul din mers. Astăzi îmi dau demisia din funcţia de preşedinte şi finanţator, dar rămân membru, urmând ca să văd ce voi face cu această funcţie pe viitor. Urez succes celor ce vor prelua clubul", a precizat Negoiţă.

Vom reveni cu amănunte

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite