Iaşi: Drumurile judeţene rămân în paragină, deşi au primit finanţare europeană de acum un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Drumurile judeţene rămân în paragină, deşi au primit finanţare europeană de acum un an
Iaşi: Drumurile judeţene rămân în paragină, deşi au primit finanţare europeană de acum un an

Lucrările de modernizare se lasă aşteptate din cauza contestaţiilor, deşi contractele de finanţare au fost semnate în 2008.

Citeşte şi:

Zeci de kilometri de drum care unesc judeţul Iaşi de Neamţ, Vaslui şi Botoşani nu vor fi reabilitaţi în acest an. Contractele de execuţie a lucrărilor pentru trei drumuri de interes regional nu au fost semante nici până în prezent, deşi finanţarea europeană  este asigurată pentru unele proiecte din noiembrie 2008.

„Din cele trei contracte, am organizat prima dată licitaţie pentru DJ 208, limită judeţul Neamţ - Iaşi - limită judeţul Suceava, dar a fost contestată. Următorul termen este luna aceasta la Curtea de Apel“, a explicat Sebastian Tătaru, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi. Contractul trebuie implementat în 29 de luni şi a fost semnat la 10 noiembrie 2008, valoarea fiind de 60,8 milioane de lei, dintre care 50 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile.

Un alt contract semnat anul trecut este cel pentru modernizarea DJ 248 Iaşi- Vaslui, evaluat la 57, 5 milioane de lei, fără TVA. Acesta a fost scos la licitaţie la sfârşitul lunii august, dar selecţia a fost anulată. Până acum CJ nu a anunţat altă dată pentru reluarea licitaţiei.

Contractul de modernizare a DJ 282C, DJ 282 şi DJ 282B, Iaşi-Botoşani, a fost semnat de şefii Consiliului Judeţean acum două luni. Valoarea este de 77,5 milioane de lei, din care finanţarea prin Programul Operaţional Regional (POR) este de peste 57 de milioane de lei. Cu aceşti bani, în 29 de luni trebuie să fie modernizaţi 38,3 kilometri de drum. Acest contract nu a fost încă scos la licitaţie.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite