Două familii au ajuns la spital intoxicate cu monoxid de carbon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aceasta este casa în care s-au intoxicat cele şapte persoane
Aceasta este casa în care s-au intoxicat cele şapte persoane

Şase adulţi şi un copil, nou-născut, au ajuns în această dimineaţă la trei spitale, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

Cele şapte persoane fac parte din două familii, Buzdugan şi Rusu şi s-au intoxicat din cauza unei sobe cu gaz. „Familia Rusu se afla în vizită la familia Buzdugan şi a rămas la ei peste noapte. Cei şapte dormeau în două camere, încăzite de o sobă cu gaz care a funcţionat toată noaptea consumând oxigenul din cameră", a declarat Ovidiu Mocăniţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

Deşi se simţea foarte rău, mama copilului, Elena Buzdugan, a reuşit să sune dimineaţă la 112. La faţa locului au ajuns două ambulanţe, trei echipaje SMURD şi un echipaj de descarcerare, care au acordat primele îngrijiri. Nou-născutul, de doar cinci zile a fost transportat la Spitalul de Copii, starea lui fiind bună, iar adulţii la spitalele „Sf. Spiridon" şi „Sf. Ioan". „În starea cea mai gravă se află bunica copilului, care a fost dusă la Spitalul de Urgenţe şi cei doi membri ai familiei Rusu, un bărbat şi o femeie", a declarat Diana Cimpoeşu, medic-coordonator SMURD.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite