Iaşi: (UPDATE) Două fetiţe au murit îmbrăţişate într-un incendiu
0
Copiii, în vârstă de 4 şi 7 ani, şi-au pierdut viaţa ieri după amiază după ce locuinţa lor de pe strada Mihail Kogălniceanu din Iaşi a fost mistuită de flăcări
Cele două surori au fost încuiate în casă de fratele lor de 15 ani care ar fi trebuit să aibă grijă de ele în lipsa părinţilor. Micuţele s-au jucat cu chibriturile, iar când au văzut că un covor a luat foc s-au ascuns în dormitor sub o plapumă.
Vecinii au anunţat pompieriii , care au stins incendiul şi le-au găsit pe fetiţe îmbrăţişate în pat. Cu toate ca medicii Spitalul de Copii „Sf. Maria” le-au resuscitat aproape o oră, cele două surori nu au mai putut fi salvate.
Părinţii fetiţelor au ajuns aseară la spital, iar medicii susţin că aceştia consumaseră băuturi alcoolice.
În cazul celorlaţi doi copii, de 10 şi 15 ani, asistenţii scociali de la Direcţia de Asistenţă Socială au demarat deja o anchetă pentru a se stabili dacă pot fi lăsaţi în grija părinţilor.