Doi copii pe un loc şi liste de aşteptare la grădiniţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pline sunt şi unităţile particulare, unde directorii au făcut liste de aşteptare pentru înscrierea copiilor în grupa mică.

Concurenţă acerbă la grădiniţele ieşene: doi copii pe loc! Criza locurilor din unităţile pentru preşcolari este de la an la an tot mai mare. Anul acesta, cele 48 de grădiniţe de stat din muncipiu au avut disponibile doar 2.000 de locuri pentru grupa mică, în timp ce numărul copiilor cu vârsta de 3 ani este dublu.

Aşa se face că în cartierele mari din oraş, pentru a acoperi cererea părinţilor, directorii unităţilor de învăţământ au înscris şi câte 40 de copii într-o grupă, deşi legea prevede să fie câte 25, maxim 30 de copii.

Printre cele mai căutate unităţi se numără şi Grădiniţa cu Program Prelungit (GPP)12 din zona Podu Roş. Aici, deşi erau doar 65 de locuri disponibile pentru grupa mică, conducerea a făcut înscrieri pentru 120 de micuţi. „Locurile s-au ocupat. Cererea este foarte mare în continuare. Este parcă mai rău decât anul trecut. Am înscris la grupa mică într-o clasă şi 40 de copii pentru că am zis că oricum nu frecventează toţi, mai durează până se acomodează“, spune Georgeta Beraru, directorul GPP12.

De două ori mai mulţi copii înscrişi decât numărul locurilor disponibile sunt şi la GPP23 din zona Cantemir.  În cele 4 grupe mici erau 80 de locuri libere pentru micuţi, însă au fost înscrişi 140 de copii. Conducerea unităţii spune că numărul cererilor este foarte mare pentru că la unitate se adresează şi părinţii care locuiesc în zona Nicolina şi care nu au în cartier nicio grădiniţă cu program prelungit.

Listă de aşteptare la grădiniţele private
„Prioritate au avut copiii din Cantemir, apoi cei din Nicolina, zonă unde nu este grădiniţă cu program prelungit. Am refuzat cererile din alte cartiere. Va fi foarte greu şi pentru educatoare, dar ne-am cam obişnuit pentru că ne izbim de acest neajuns de câţiva ani“, spune Lili Mardare, directorul GPP23. Deşi mai costisitoare, la mare căutare au fost şi grădiniţele particulare din municipiu. Directorii de aici spun că, spre deosebire de anii trecuţi, când doar îşi ocupau locurile disponibile, pentru anul 2011-2012 cererile au fost foarte mari. „Ne-am ocupat din timp toate locurile disponibile. Cererile au fost extrem de mari şit am făcut o listă de aşteptare“, spune Roxana Postolache, directorul unei grădiniţi particulare din Iaşi.

Tarifele de la grădiniţe
La unităţile de stat cu program normal sau la cele cu program prelungit, părinţii achită doar masa copilului, în valoare de 10 lei pe zi. La cele particulare, tarifele variază. Astfel, pentru programul scurt sau mediu, de la 8.00 la 12.00, respectiv 13.30, tariful este 550 de lei, în timp ce pentru programul prelungit, în intervalul orar 8.00-18.00, trebuie să se achite 650 de lei.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite