Disperarea unei ieşence cu 9 boli grave: „Mă tratez cu aspirină. Doar de atât am bani“ (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rodica Vasiliu (54 de ani) are mai multe afecţiuni la inimă, diabet zaharat, bronşită cronică, obezitate morbidă, disfuncţii motorii şi sindrom depresiv, iar de 3 ani nu a mai ieşit din casă decât până la Policlinică şi înapoi. Pensia de doar 400 de lei îi ajunge doar pentru a-şi plăti întreţinerea, să mănânce atât cât să supravieţuiască şi să se trateze cu aspirină şi medicamente la reducere.

Bolnavă de la vârsta de 30 de ani, drama femeii s-a accentuat în urmă cu trei ani când şi-a pierdut mama. Rodica Vasiliu a fost impegat de mişcare dar a suferit un accident de muncă şi a fost nevoită să renunţe la slujbă. Apoi a lucrat ca telefonistă la Trustul de Cosntrucţii din Iaşi. Din 1997 însă este pensionată pe caz de boală. Nu are soţ, nici copii. A divorţat în jurul vârstei de 30 de ani, când sănătatea îi juca festE.

BOLNAVA ÎŞI PREZINTĂ DRAMA

De atunci este pe cont propriu şi încearcă să se descurce cum poate. A ajuns însă la disperare, jumătate din pensie ducându-se nuami pe întreţinere. „Am 400 de lei pensie, iar luna asta am dat aproape 200 de lei pe întreţinere, gaz, lumină, gunoi. Am ajuns să mănânc pâine înmuiată în apă, este ruşinos, dar cu asta trăiesc. Nu-mi permit să respect un regim care să mă pună cât de cât pe picioare. Poate dacă aş avea o alimentaţie cât de cât corectă aş mai putea să mă mişc şi eu pe ici pe colo", povesteşte femeia.

De 3 ani stă închisă în casă

Nici pe picioare nu se poate ţine decât atât cât se deplasează în garsoniera ei. „De 3 ani nu am ieşit din casă decât pentru a mă mai interna la câte un spital când simţeam că efectiv nu mai pot sau pentru a-mi face analizele. Stau la etajul 4 şi treptele astea mă sufocă pentru că am început de astm. Sunt la mila vecinilor şi a fostului meu soţ pe care-l rog să-mi mai cumpere o pâine de unde e mai ieftină şi să mi-o aducă", spune femeia.

Tratament care să o însănătoşească există, însă nu şi-l permite.  „Nici nu visez că voi putea să le cumpăr. Mi-ar trebui câte 10 pensii de-ale mele pe lună ca să pot să fac un tratatament cât de cât mai acceptabil. Eu îmi iau numai ce e la reducere, aspirină şi alte medicamente care să nu depăşească 1 leu bucata. Mâ gândesc că atât dau pe o pâine care îmi ţine trei zile de foame", spune îndurerată femeia.

Bolile Rodicăi Vasiliu rezultate la ultimele analize realizate în martie 2011

-         Insuficienţă cardiacă clasa III

-         Cardiopatie schemică

-         Tensiune arterială gradul III

-         Diabet zaharat

-         Polineuropatie senzitivă motorie, forma hiperalgică

-         Bronşită cronică

-         Obezitate morbidă

-         Ateromatoză aortică calcificată

-         Sindrom depresiv

Cei care doresc să o ajute pot să ne contacteze pe adresa de email iasi@adevarul.ro sau la numărul de telefon 0232.279.094.

Sănătate la pământ în Iaşi

Probleme se înregistrează în aceste zile şi în mediul sanitar ieşean. Medicii de familie nu prescriu medicamente gratuite sau compensate şi nici nu dau trimiteri către medicii specialişti. Ei sunt hotărâţi ca mâine să nu semneze contractul cadru pentru 2011 cu reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate fiind nemulţumiţi de finanţarea sistemului sanitar.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite