Directorii de la Universitatea de Medicină din Iaşi au fost puşi în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorii UMF, Daniela Druguş şi Adrian Ciureanu, au fost reţinuţi şi sunt cercetaţi pentru fapte de corupţie
Directorii UMF, Daniela Druguş şi Adrian Ciureanu, au fost reţinuţi şi sunt cercetaţi pentru fapte de corupţie

Alături de Adrian Ciureanu, directorul Centrului de Comunicare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi şi Daniela Druguş, director administrativ la UMF Iaşi a fost eliberat şi  Corvin Pughin, directorul comercial şi asociat în compania Maguay. Cei trei sunt cercetaţi pentru infracţiuni de corupţie.

Ora 19.00"Marţi au fost audiaţi patru ore de judecători. Magistraţii cunoşteau foarte bine dosarul şi am prevăzut soluţia. Este o soluţie dreaptă şi corectă", adeclarat Liviu Bran, avocatul lui Adrian Ciureanu.

În această seară cei doi directori din cadrul UMF Iaşi şi omul de afaceri bucureştean vor părăsi Arestul Poliţiei.

Ora 18.42Curtea Supremă a decis miercuri 26 octombrie, la ora 18.30 să admită recursul lui Adrian Ciureanu, a Danielei Druguş şi a lui Corvin Pughin. Astfel, în cazul celor trei magistraţii au casat decizia Curţii de Apel Iaşi, prin care s-a dispus arestarea pentru 29 de zile, şi au hotărât punerea de îndată în libertate.În schimb, directorii din cadrul UMF şi omul de afaceri nu au voie să părăsească ţara.

Citiţi şi:

UPDATE Directorii de la UMF Iaşi au fost arestaţi pentru că ar fi trucat o licitaţie cu fonduri europene

Scandal de corupţie la UMF. 19 angajaţi sunt suspectaţi de fraudă cu fonduri europene. Rectorul a ajuns la spital cu tensiunea ridicată UPDATE

Adrian Ciureanu, Daniela Druguş şi Corvin Pughin, alături de rectorul UMF  Vasile Astărăstoae sunt suspectaţi că ar fi trucat o licitaţie pentru o platformă e-learnig (sistem electronic de învăţare).„În baza unor înţelegeri prealabile şi având concursul fraudulos al numiţilor Tănăsescu Laurian Gabriel (reprezentant al SC Euro Management  Grup Bucureşti şi prieten cu Ciureanu), Pughin Corvin, Ciureanu Adrian, Vasile Astărăstoae au decis atribuirea ilegală a contractului de lucrări în favoarea firmei SC Maguay Impex SRL Bucureşti, cauzând un prejudiciu de şase milioane de lei UMF, bugetului statului şi Uniunii Europene", susţin procurorii în propunerea de arestare preventivă pentru lui Ciureanu, Druguş şi Pughin. În dosar sunt cercetate în total 19 persoane fizice şi juridice. Cei doi directori din cadrul UMF, rectorul instituţiei şi omul de afacei bucureştean au susţinut că sunt nevinovaţi.

În acest caz judecătorii Curţii de Apel Iaşi i-au arestat pe 18 octombrie pe Adrian Ciureanu, directorul Centrului de Comunicare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi şi Daniela Druguş, director administrativ la UMF Iaşi şi Corvin Pughin, directorul comercial şi asociat în compania Maguay pentru 29 de zile. Aceştia au făcut însă recurs.

Citiţi şi:

UPDATE Rectorul UMF Iaşi, cercetat într-un dosar de corupţie cu fonduri europene, nu are voie să părăsească ţara FOTO

Scandalul de corupţie de la UMF se extinde: Vasile Astărăstoae şi-a angajat fiica într-un proiect al altei instituţii pe care o conduce FOTO

Interceptări în dosarul de corupţie de la Universitatea de Medicină din Iaşi: „Ghinionul tău e că ţin minte ce am de primit" (Motivare)

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite