Dictatura nesimţirii şi revoluţia bunului simţ

Până zilele trecute eram convinsă că adevăraţii eroi ai revoluţiei au fost la Timişoara şi la Bucureşti. Acei oameni care au ieşit în stradă însufleţiţi de un singur gând: libertate. Surpriză! Marii eroi i-am descoperit acum la Botoşani.

Nu contează că aici  nimeni n-a strigat măcar de la geam "Jos Ceauşescu!". 31de botoşăneni au reuşit să-şi tragă peste noapte titlul de "luptător remarcat prin fapte deosebite".

Doar trei dintre aceştia se pot mândri însă că au simţit cum le trece glonţul pe la cap, în mijlocul evenimentelor, la Bucureşti. Restul de 28 sunt, simplu, nişte şmecheri. Unul dintre "revoluţionari", Gheorghe Marcu, e senator. "Eroul" nu poate să lege însă două cuvinte despre cum a schimbat el fostul regim.

Un altul este Ioan Apatie. Ce a făcut dumnealui la Revoluţie? Nu, n-a luptat cu puşca-n mână, nu şi-a salvat semenii terorizaţi de securişti, n-a urlat din toţi rărunchii împotriva dictatorului. Tot ce a făcut a fost să doarmă. Timp de două săptămâni, când Timişoara şi Bucureştiul erau înroşite de sângele adevăraţilor eroi, domnul Apatie a dormit la subsolul unei clădiri din Botoşani.

Greu de spus cum au pus mâna aceşti oameni pe certificate de revoluţionari. Poate nu m-ar fi revoltat subiectul dacă nu aş fi aflat şi că tot ei şi-au cerut şi nişte drepturi. Primăria a decis să dea fiecăruia câte 7.500 de metri pătraţi de teren pentru faptele de "vitejie". Iar domnii, ofensaţi că sunt luaţi în râs doar cu atât, au cerut să primească pământul măcar în buricul târgului. Nu de alta, dar era cât pe ce să-şi dea viaţa pentru ţară.

După ce m-a amuzat, povestea "A fost sau n-a fost" de la Botoşani mi-a lăsat un gust amar. Şi asta pentru că, în România, adevărata revoluţie, cea a bunului simţ, încă n-a avut loc.