Iaşi: FOTOGALERIE: Cursuri gratuite de pictură şi fotografie pentru studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cursurile se ţin la Casa de Cultură a Studenţilor, iar materialele de lucru sunt puse la dispoziţie de organizatori.



Intraţi AICI pentru FOTOGALERIE!

Zeci de studenţi ieşeni care studiază ştiinţele economice, medicina sau matematica se transformă pentru câteva ore în fiecare săptămână în artişti. Tinerilor le place să picteze, să facă gravuri sau fotografii artistice şi să-şi aştearnă pe pânză cele mai frumoase gânduri.

Mulţi dintre tinerii care vin la cursuri vin din pasiune, îşi doresc să înveţe şi să se relaxeze. Există un interes foarte ridicat şi pentru programele de editare a materialelor video şi audio. Avem cereri şi din partea ieşenilor care nu mai sunt studenţi, dar regulamentul nu ne permite să-i primim la cursuri“, afirmă Dan Moisii, pictor-scenograf la Casa de Cultură a Studenţilor.

Citeşte şi:


Înscrierile la lecţiile găzduite de instituţie se fac în zilele de 15 până pe 20 ale fiecărei luni, cu carnetul de student şi o copie a buletinului. Fiecare curs durează trei luni.

Cursurile de desen şi pictură durează două ore şi sunt programate în zilele de marţi şi miercuri, iar lunea şi joia se ţin lecţiile de fotografie. Din fiecare grupă fac parte maximum zece studenţi.

Cei care învaţă să editeze fotografii şi filme lucrează într-un mic studio foto pus la punct de Casa Studenţilor. Studenţii lucrează şi cu cărbune, culori în ulei, pânze şi cartoane puse la dispoziţie de instituţia de cultură. „De oferta noastră profită şi studenţii de la Universitatea de Arte „George Enescu“. Este un exerciţiu foarte bun pentru ei“, adaugă Dan Moisii.

Proiect pentru elevii de la ţară

Casa Studenţilor va organiza în luna noiembrie o tabără de creaţie la Muncel destinată copiilor talentaţi din şcolile din mediul rural. „Înscrierile se fac până pe data de 12 noiembrie. Vor fi aleşi 15 copii, autorii a celor mai frumoase desene. Vom anunţa şcolile din judeţ prin intermediul Inspectoratului Şcolar“, afirmă Dan Moisii.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite