Cum salvezi la Iaşi o pisică urcată într-un copac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Misiunile de salvare ale necuvântătoarelor sunt dintre cele mai speciale, spun pompierii ieşeni. Peste cincizeci de pisici, văcuţe sau cai le datorează viaţa pompierilor care au dat dovadă nu doar de răbdare, ci şi de multă inventivitate când au fost solicitaţi să intervină.

Înainte de a forma numărul de urgenţă 112, proprietarii ale căror animale sunt la anaghie trebuie să se gândească că în acel moment un om poate avea nevoie de ajutorul pompierilor. De cele mai multe ori însă, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au reuşit să împace şi omul şi animalul. Prima condiţie pentru ca echipajul să dea curs apelului este ca necuvântătoarea să fie cu adevărat captivă ori, în cazurile când cetăţenii sesizează pisici care nu mai pot coborâ din copac, aceasta să fi stat ceva mai mult decât două-trei ore.

„Uneori, oamenii nu înţeleg cum  se poate ca atunci când sună şi cer ajutorul pompierilor pentru a le coborî pisica din copac, să se întâmple ca unităţile noastre să nu fie disponibile. Atunci când sună, stăpânul animalului respectiv trebuie să ştie că de regulă se intervine în astfel de cazuri când pisica stă  mai mult de o zi în copac şi nu poate coborî“, a explicat Silvia Spiridon, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.


Pisica recunoscătoare


Dacă anul trecut, pompierii au salvat 46 de necuvântătoare, cele mai multe fiind pisici, de la începutul acestui an, angajaţii ISU Iaşi au participat la nu mai puţin de 35 de misiuni de acest fel, 24 de intervenţii fiind pentru salvarea animalelor de talie mică. Lt. col. Vasile Ţâmpău, comandantul Detaşamentului I Pompieri din Iaşi, şi-a trecut de-a lungul timpului pe răboj nenumărate astfel de misiuni şi totodată a avut parte de recunoştinţa victimelor salvate.

„Îmi aduc aminte de un caz când am fost solicitaţi să intervenim noaptea, în cartierul Alexandru. O pisică rămăsese blocată între pereţii a două garaje, într-un spaţiu de aproximativ zece centimetri. Pisica mieuna într-una încă de pe la orele 20.00 şi exista riscul ca locatarii din zona respectivă să nu mai poată dormi“, povesteşte Vasile Ţâmpău. După câteva ore, cu ajutorul unor dispozitive hidraulice, pompierii au reuşit să distanţeze cei doi pereţi suficient cât să elibereze pisica.  


Văcuţă salvată cu excavatorul


Ultimele suflete salvate de pompierii ieşeni sunt trei văcuţe şi un viţel, din comunele Plugari, Dagâţa şi  Holboca, pe 3 august.  În timp ce viţelul căzuse într-o fosă septică, vaca din Dagâţa ajunsese într-un beci de unde a fost salvată de pompierii voluntari cu ajutorul unui excavator. Alte două văcuţe au fost salvate în aceeaşi zi din localitatea Holboca. Animalele căzuseră într-un canal colector iar pentru scoaterea lor a fost nevoie de improvizarea unor hamuri din furtunuri folosite de pompieri pentru stingerea focului.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite