Iaşi: Criza a închis afacerile artizanilor
0
Meşterii se întorc fluierând a pagubă de la târgurile de artă populară care se organizează periodic
Zeci de familii care trăiesc din meşteşuguri tradiţionale se plâng că creaţiile lor nu mai au căutare.
Viorel Marian din Suceava a trăit 15 ani din confecţionarea şi vânzarea lingurilor de lemn. Spune că meşteşugul pe care l-a deprins de la bătrâni l-a ajutat să ducă o viaţă modestă, „la limita subzistenţei” cum spune el. „Nu-mi permit luxul unei maşini sau a unui calculator”, susţine artizanul. S-a înscris cu ani în urmă în Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova (AMPM), pentru a participa la târgurile şi expoziţiile organizate de aceasta. Acum şi Marian, şi ceilalţi 100 de membri ai Asociaţiei, sunt în pericol să devină „cazuri sociale”.
„Toate târgurile din ţară merg foarte prost. M-am întâlnit cu meşteri care mi-au zis că a scazut puterea de cumpărare. Lumea nu mai trăieşte pentru frumosul sufletesc, ci doar pentru a-şi realiza necesităţile fizice”, arată Silvia Cozmâncă, vicepreşedintele AMPM.
„În două zile de târg, băiatul meu a făcut doar 20 de lei”
Lilian Toderaşcu din Lespezi, judeţul Iaşi, a moştenit tradiţia împletitului de nuiele de la tatăl său, iar acum îl transmite fiului Tudor Alexandru. „Înainte aveam vânzări la târguri, ne mergea cât de cât bine, mai aveam şi comenzi acasă. Acum nu mai vine nimeni. Lumea este mult mai precaută şi nu-şi cumpără altceva în afara mâncării. Iar noi cum nu producem mâncare, vă daţi seama că lucrurile s-au înrăutăţit”, spune meşterul.
Dacă în aceeaşi perioadă a anului trecut, familia Toderaşcu câştiga la un târg în jur de 500 de lei, acum la acelaşi târg cu greu mai câştigă 150 de lei. „Băiatul meu este de două zile în Botoşani şi a făcut 20 doar de lei”, oftează Lilian Toderaşcu. El îşi îmbie acum clienţii cu reduceri generoase. „La mine un fotoliu cu picioare din lemn costă 200 de lei, pe când în magazin costă de zece ori mai mult”, susţine meşterul.
„Mai bine fac afaceri cu preoţii”
Alţi artizani au fost şi mai ghinionişti. Soţii Apalaghiei din comuna botoşăneană Hulub au plecat ca negustori la Muzeul Satului din Bucureşti şi au sfârşit prin a face turism. Cei doi sculptează în lemn de peste 10 ani şi sperau să se remarce la târgul din Capitală, organizat de Sfântul Petru şi Pavel.
„Am ieşit în minus. Din ce-am câştigat, am plătit drumul, hotelul şi mâncarea şi-am mai scos bani din buzunar. Practic, dacă ne-am lăsa în baza asta am fi muritori de foame”, spune Maricel Apalaghiei. Din fericire, cu timpul, el şi-a diversificat afacerea şi acum sculptează şi mobilier bisericesc. „Mai bine fac afaceri cu preoţii”, spune zâmbind meşterul.
Iconari de criză
Valentina Acasandrei din Iaşi, ajutată de soţul Gheorghe, pictează icoane de şase ani. Ei au constatat că, deşi lumea se roagă mai des pe timp de criză, puţini „investesc” într-o icoană nouă. Au redus preţurile, de la 50 de lei cele mai scumpe icoane, până la 25 de lei, dar tot degeaba. „Lumea vrea să cumpere, dar nu are bani. Puterea de cumpărare a scăzut faţă de anii precedenţi”, spune Gheorghe Acasandrei.
Chiar dacă pictura de icoane nu mai este o afacere, există cineva care le calcă pe urme. Unul din cei trei fii ai lor a intrat la Colegiul Naţional de Artă „Octav Bancilă” din Iaşi. „Poate până termină băiatul liceul trece criza şi ne aşteaptă vremuri mai bune”, nădăjduieşte iconarul.
Afacere la umbra lui Creangă
Lui Constantin Lungu din Humuleşti i-a purtat noroc Ion Creangă. El confecţionează măşti şi are deschis un magazin chiar lângă casa părintească a scriitorului. Spre deosebire de alţi meşteri, acesta are clienţi berechet, în special turişti. „Eu nu am simţit criza. Criza este doar la televizor”, este convins Constantin Lungu. El crede că doar prin multă muncă şi optimism criza poate fi învinsă.
Nici vorbă de reprofilare
În ciuda veniturilor mici, meşterii populari rămân fideli meseriei lor. „Nu vreau să plec peste hotare şi nici nu vreau să mă reprofilez, pentru că ar dura prea mult. Sunt perioade mai bune şi altele mai slabe. Dacă încă nu am murit, înseamnă că trăiesc din asta” contemplează Lilian Toderaşcu jumătatea plină a paharului. Unii încearcă să introducă inovaţii, pe principiul că „în ultimii 200 de ani până şi roata a evoluat”. Cei mai mulţi rămân însă fideli tehnicilor tradiţionale. „Nu modific, nu modific absolut deloc, pentru că am avut surpriza să fie căutaţi cei care respectă tradiţia întru totul”, povesteşte Maricel Apalaghiei.
Marcel Lutic, preşedintele AMPM, a explicat atitudinea meşterilor. „În 90 la sută din cazuri, ei moştenesc acest meşteşug ca pe un dar de la părinţi şi aici e o chestiune sufletească. Ei nu se pot reprofila, ei rămân prizonierii meşteşugului”, a subliniat Lutic.
Se încarcă comentariile...
