Craterul de la Hală, enigmă pentru ieşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii lipsesc de pe şantierul de la Hala Centrală
Muncitorii lipsesc de pe şantierul de la Hala Centrală

Obişnuiţi de trei ani cu şantierul din centrul oraşului, oamenii au uitat ce ar trebui să se construiască în zonă. Şefii Primăriei se pregătesc să extindă lucrările din faţa Halei Centrale şi să mai în-groape 12 milioane de lei.

Ieşenii vor trebui să ocolească şi în acest an veşnicul şantier de pe strada Anastasie Panu. Deşi lucrările la pasajul pietonal despre care se discută din 2001 ar fi trebuit finalizate de doi ani, intervenţiile vor mai continua cel puţin încă 12 luni.


În ultimii ani, firma Conest a executat lucrări de aproape 12 milioane de lei. Acum, şefii din Palatul Roznovanu şi-au dat seama că mai au de lucrat la goapa de la Hala Centrală. „Pe 15 ianuarie va fi organizată o licitaţie pentru finalizarea lucrărilor de construire a pasajului pietonal, proiectarea şi execuţia pavimentului pentru esplanada dintre pasaj şi Hala Centrală. Valoarea estimată a lucrărilor este de 12 milioane de lei, iar termenul de finalizare este de 12 luni“, a anunţat Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al Primăriei. 


Lucrări în ceaţă pentru edili şi ieşeni


Deşi nu a fost stabilit încă bugetul municipalităţii pe 2010, şefii instituţiei susţin că vor aloca bani pentru această investiţie deoarece este una prioritară. „Important este să reuşim să acoperim acea zonă pentru a da drumul la trafic“, a spus Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei. Practic, în acest moment, nu se ştie dacă lucrările în zona centrală vor fi terminate în acest an, chiar dacă finanţarea investiţiei ar putea fi asigurată.


Ieşenii care trec pe lângă şantierul de la Hala Centrală se uită nedumeriţi la craterul lăsat în centrul oraşului şi abia îşi aduc aminte ce ar trebui construit în zonă. „Am auzit că vor face o parcare foarte mare în zonă. Nu ştiam că vor să facă doar un pasaj pentru pietoni“, a spus ieşeanca Mariana D.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite