Craterele din judeţ, peticite de firma de casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gropile din asfalt au atins dimensiuni impresionante
Gropile din asfalt au atins dimensiuni impresionante

O singură firmă s-a oferit să peticească cei peste 400 de kilometri de drum  din judeţul Iaşi.

„În cadrul licitaţiei s-a înscris o singură asociaţie de firme, condusă de societatea Lucrări Drumuri şi Poduri (LDP), din care mai fac parte Bitunova şi Ecotrans. Faţă de  anii anteriori, licitaţia s-a făcut pe metri pătraţi de drum refăcut şi nu la kilometru de şosea. Preţul oferit de LDP este de 3.100 de lei pentru 100 de metri pătraţi“, a spus Sebastian Tătaru, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean.

Valoarea totală a lucrărilor scoase la licitaţie se ridică la 1,8 milioane de lei. „Va fi analizată singura ofertă din punct de vedere tehnic, iar dacă nu vor fi probleme va fi încheiat contractul. Sperăm ca lucrările să înceapă în această lună“, a spus Victor Chirilă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi. Acesta a precizat că nu vor fi plombate trei drumuri judeţene care sunt prinse în proiecte cu finanţare europeană şi care asigură legătura cu Botoşani, Vaslui şi Neamţ.

„Judeţul este bombardat“

Şoferii care sunt nevoiţi să circule pe arterele administrate de CJ sunt revoltaţi de starea drumurilor. „Cred că îşi bat joc de noi. Este aprilie şi ei nu au acoperit nicio groapă. Lângă Iaşi drumurile sun varză, nu am ajuns la marginea judeţului, dar cred că este aceeaşi situaţie. Parcă au fost bombardate“, a spus Mihai Constantin, merceolog. 

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite