Iaşi: Mii de ieşeni s-au fugărit prin Copou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.200 de oameni au participat dimineaţă la crosul „Ziua Olpimpică 2009“, organizat pe traseul Stadion „Emil Alexandrescu“ - rond Agronomie şi retur. Dornici de mişcare, o parte

Peste 1.200 de oameni au participat dimineaţă la crosul „Ziua Olpimpică 2009“, organizat pe traseul Stadion „Emil Alexandrescu“ - rond Agronomie şi retur.

Dornici de mişcare, o parte dintre alergătorii înscrişi la concurs n-au mai avut răbdare nici măcar să se dea startul oficial. Într-un mod cu totul inedit, startul a fost dat chiar de unii concurenţi mai grăbiţi, care nu au mai aşteptat semnalul oficial. Tinerii care au terminat cursa pe primul loc sunt fie sportivi de performanţă, fie doar pasionaţi ai sportului.

Aleargă din pasiune

„Cursa a fost frumoasă. Păcat însă că s-a pierdut startul şi am avut mulţi colegi care s-au pierdut în pluton. E foarte bine că s-a organizat aşa ceva şi poate data următoare va fi altfel”, a spus Dumitru Palpan, primul concurent care a terminat cursa. Tânărul aleargă zilnic cel puţin 12 kilometri pentru că participă şi la concursuri naţionale de atletism. Organizatorii evenimentului au avut grijă să-i premieze şi pe cei mai vârstnici participanţi. La categoria doamne, lideră a fost Oliviada Radu care, la 72 de ani, aleargă ca o adevărată sportivă.

„Eu ţin la sănătate şi mereu am avut grijă să fac sport. Merg zilnic dacă se poate în Grădina Botanică, pentru că în altă parte nu am unde să fac mişcare”, spune premianta. Alături de ea a mai urcat pe podium şi Neagu Mazilu, de 81 de ani, fost profesor de sport.

Cel mai tânăr participant la crosul din Copou a fost declarat Antonio Toderaşc care, la doar 6 ani, a reuşit să termine cu bine cursa. Organizatorii, Direcţia Judeţeană pentru Sport, au oferit diplome şi cupe câştigătorilor şi au pregătit o tombolă cu 50 de premii.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite