Iaşi: Control de la centru la Gara Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul mediatic creat în jurul parcării de la Gară i-a trezit din inerţie pe şefi

Trei direcţii de control din cadrul Companiei Naţionale vor verifica documentele de la CFR Infrastructură Iaşi timp de trei zile.

Oficialii Ministerului Transporturilor susţin că au depistat numeroase nereguli cu privire la modul de organizare a licitaţiei pentru închirierea parcării de la Gară.

Reprezentanţii CFR au constatat că actualul director, Sorin Flutur, nu ar fi respectat procedura legală prevăzută în ordinul 765 al ministrului emis în 2007: preţul de pornire pentru metrul pătrat a fost stabilit la nivel local, fără a mai fi comunicat şi la Bucureşti. „Pentru că problemele sunt mai grave decât s-a crezut iniţial am decis ca verificările la Iaşi să demareze la începutul săptămânii viitoare.

La faţa locului se vor deplasa reprezentanţi ai Revizoratului General de Control Financiar şi Gestiune, ai Direcţiei de Patrimoniu şi ai Direcţiei Comercial. Cu toţii vor analiza modul în care s-a organizat şi s-a adjudecat această licitaţie”, a declarat Constantin Axinia, subsecretar de stat la Ministerul Transporturilor.

Degringoladă la parcare

La parcarea din Gara Iaşi, taxatorul este în continuare angajatul CFR şi nu a fost înştiinţat când va fi schimbat de chiriaşi. Între timp, el susţine că dă chitanţe la toţi cei care intră în parcare. Numai că tariful de 1 leu pe oră s-a transformat de mult timp în 1 leu parcarea, indiferent de timpul petrecut. În zilele cele mai bune se adună 1.700 de lei, susţine taxatorul.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite