Contracte de lucrări „umflate“ de Primăria Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe străzile asfaltate deja au apărut gropile
Pe străzile asfaltate deja au apărut gropile

Reprezentanţii municipalităţii au anunţat din nou majorarea contractului din „Marea asfaltare", etapa a doua.

Astfel, au fost încredinţate fără licitaţie, lucrări de peste 2,8 milioane de lei, fără TVA. „Am decis  suplimentarea contractelor pentru că se vor lucrările executate în plus. Majoarările aprobate până în prezent ajung la aproape 40%, faţă de 49% limita legală", a spus Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei.

Contractul pentru etapa a doua din „Marea asfaltare" a fost atribuit la mijlocul lui 2008 unui consorţiu de firme condus de Citadin, societate din subordinea Primăriei, şi viza modernizarea a 48 de străzi. Oferta care a fost depusă la licitaţia de acum doi ani de Citadin, Euroconstruct Grup şi Compania Feroviară Câmpulung a fost de peste 25 de milioane de lei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite