Iaşi: Iosefina Enache: Confidenta dintre sifoane
0
Ieşeanca lucrează de 40 de ani în vacarmul maşinăriei care produce băutura carbogazoasă. În acest timp a potolit setea şi a ascultat păsurile a mii de persoane
Sifonul a căpătat pentru clienţii Iosefinei Enache puterile unei licori care vindecă, fiindcă la micul magazin din Podu Roş, unde oamenii merg să-şi umple bidoanele de plastic, au şi cui să-şi povestească necazurile. „Intru foarte uşor în vorbă cu ei. Când sunt supăraţi îşi spun problemele şi parcă le înfruntă mai uşor dacă vorbesc despre ele. Oamenii fericiţi nu procedează niciodată astfel“, remarcă Iosefina Enache, întinzând primitoare un pahar cu sifon.
Recomandarea medicului, care spune că fiecare persoană trebuie să consume minimum doi litri de apă pe zi, nu este o vorbă în vânt pentru zâmbitoarea ieşeancă, ci o regulă pe care dacă o încalci rişti să te îmbolnăveşti. „Cine nu consumă cel puţin doi litri de lichide va avea probleme de sănătate în timp“, spune ieşeanca. În cămăruţa răcoroasă din staţia de tramvai, în semiîntuneric, doamna Iosefina îşi aşteaptă răbdătoare în fiecare zi muşterii având convingerea că ocupaţia sa este una dintre cele mai folositoare din câte există.
„Am clienţi vechi, oameni importanţi, care vin la câteva zile să cumpere apa carbogazoasă. Directori, doctori care nu pot sta fără sifon acasă. Oamenii îmi spun că această băutură este mai bună decât apa minerală, că nu le trece setea până nu simt acidul care le pişcă limba“, adaugă ieşeanca.
Cei doi băieţi sunt
ajutoare de bază
Ieşeanca este tristă că meşteşugul său se va pierde, pentru că nu găseşte un ucenic care să gestioneze sifonăria când pleacă în vacanţă sau când se va retrage la pensie. „Niciun tânăr nu este atras de munca aceasta, li se pare periculoasă. Aş fi tare bucuroasă dacă ar veni măcar vara o studentă care să facă practică“, povesteşte Iosefina Enache.
Din acest motiv, singurele sale ajutoare pe timpul verii sunt cei doi băieţi ai săi, care îi ţin locul câte o săptămână, când merge în staţiune la tratament. „Amândoi au funcţii de conducere, dar nu se feresc să servească la tejghea. Ştiu că le este peste mână, dar nu-mi pot lăsa clienţii fără sifon. Îşi mai aduc aici laptopul şi lucrează printre picături“, afirmă, mândră de cei doi fii ai săi, doamna Iosefina.
Meseria sa i-a adus însă şi necazuri, căci ieşeanca a scăpat ca prin urechile acului din două explozii. „Înainte de Revoluţie pericolele erau mai mari, căci sifoanele din sticlă riscau oricând să-ţi explodeze în mână şi să-ţi intre cioburile în corp. Am avut însă noroc şi n-am păţit nimic grav“, mai spune gestionara sifonăriei.
Întrebări şi răspunsuri
Cum v-aţi dat seama că vreţi să urmaţi acest drum în viaţă?
I. E.: Am lucrat mai întâi ca dactilografă, după care mi-a recomandat cineva să intru la o sifonărie, că este un loc bun de muncă. Nu mi s-a părut deloc greu, m-am acomodat şi nu m-am gândit că aş mai vrea să fac altceva. După 1989, sifonăriile s-au închis una câte una, dar eu cred că ele au viitor, căci ieşenii au nevoie şi de astfel de magazine.
De ce vă place această meserie?
I. E.: Mi-a plăcut mereu să vorbesc cu cei din jurul meu, să le spun o vorbă bună când îi văd trişti. Şi cred că sifonul este singura băutură care-ţi potoleşte cu adevărat setea.
Profil
Născută
1950, în comuna Grajduri, Iaşi
Educaţie
absolventă de liceu
Experienţă
ucrează de aproape 40 de ani la sifonărie
Familie
căsătorită, are doi copii
Ce-i place
Iosefinei Enache îi plac nepoţeii ei, pe care-i consideră cea mai mare „avuţie“ din viaţa sa. „Familia este cea mai mare realizare. În rest, totul este efemer“, crede ieşeanca. Este şi o pasionată colecţionară de sifoane vechi, din sticlă, la care ţine ca la ochii din cap. „Mi-a cerut odată un client un sifon de sticlă şi până la urmă i l-am dăruit, dar m-am despărţit greu de el“, mai povesteşte femeia.
Ce nu-i place
Nu-i plac oamenii care nu se implică în ceea ce fac şi care-şi bat joc de propria sănătate, fie că o fac din nepăsare, fie din inconştienţă.
Se încarcă comentariile...
