Conducerea Universităţii „Apollonia“ din Iaşi s-a sucit. Admiterea fără Bac, o gogoaşă desumflată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ameninţată cu desfiinţarea instituţiei, conducerea Universităţii private Apollonia din Iaşi a renunţat după numai o zi la ideea de a înscrie la studii superioare tineri care nu au luat notă de trecere la examenul de Bacalaureat.

Iniţial, şefii unităţii de învăţământ intenţionau să primească tinerii la una din cele trei facultăţi, Tehnică Dentară, Medicină Dentară şi Ştiinţe ale Comunicării chiar dacă nu aveau diploma de Bac, cu condiţia să o obţină în doi ani.

Admitere-capcană la Iași: primesc tineri fără Bac

Astăzi însă, conducerea universităţii a anunţat că a renunţat la idee ca urmare a presiunilor care s-au făcut. „Nu se mai pot înscrie că au sărit toţi pe noi să ne mănânce. Oare trebuie să fim aşa de cruzi cu copiii ăştia? Trebuie să ne mai uităm puţin şi în jurul nostru şi la copiii aceştia care ar putea să fie fratele meu, copilul meu, ruda mea. De ce să lăsăm 100.000 de copii fără căpătâi? Aşa se mai întâmplă în lume, nu trebuie să sărim aşa şi să-i ucidem pe cei care mai fac câte o propunere. Poate nu e chiar o propunere idioată. Poate are în ea un pic de umanism şi un pic de gândire de perspectivă, un pic de protecţie socială chiar", spune Vasile Burlui, preşedintele Apollonia.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite