Iaşi: Concerte folk şi rock la Palat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Concerte folk şi rock la Palat
Iaşi: Concerte folk şi rock la Palat

În centrul oraşului vor cânta, de azi până duminică, trupele Zero, Compact, Vunk, Holograf şi Pasărea Colibri.  Cei care rămân în oraş în acest sfârşit de săptămână vor avea

În centrul oraşului vor cânta, de azi până duminică, trupele Zero, Compact, Vunk, Holograf şi Pasărea Colibri.  Cei care rămân în oraş în acest sfârşit de săptămână vor avea parte de cinci concerte cu muzică românească.

Evenimentul organizat de o companie privată va cuprinde trei seri cu muzică în aer liber în faţa Palatului Culturii. Astfel, diseară, de la ora 20.00, vor urca pe scenă membrii formaţiei de rock Zero, iar o oră mai târziu va cânta trupa Compact. „În sfârşit, un concert cu trupe bune româneşti! Aştept cu nerăbdare Compact“, spune Andrei T., student.

Sâmbătă seară, în centru vor fi invitaţi Holograf, precum şi băieţii de la Vunk. În ultima zi a serbărilor, duminică, vor veni la Iaşi Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Marius Batu şi Vladi Cnejevic, membrii formaţiei Pasărea Colibri, care vor suţine un concert de aproximativ
două ore.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite