Comunicare la mişto, în oraşul second-hand

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Primăriei răspund pe un ton ironic, flegmatic, când le pomeneşti de străzile peticite sau de jegul din autobuze.

„Suntem prea săraci să ne permitem lucruri ieftine". O zicală populară, de dată recentă, adaptată vremurilor grele pe care le îndură majoritatea românilor. Înţelepciunea expresiei le scapă edililor ieşeni, care se încăpăţânează de ani de zile să peticească tot ce înseamnă serviciu de utilitate publică. Cel mai bun exemplu sunt străzile din municipiu, cârpite cu zeci de milioane de euro şi care continuă să le zdruncine maşinile şi nervii şoferilor. Degeaba le vei aminti de oraşe vecine-model, precum Piatra Neamţ sau Bacău, şefii Primăriei se vor îmbăţoşa, le va urca instantaneu sângele la cap şi te vor acuza de rea-intenţie. De regulă, replica e scurtă, însoţită de un zâmbet ironic, neapărat pe un ton uşor miştocăresc. Nicio şansă la un răspuns decent, argumentat, la obiect.

Transportul este o altă pată neagră pe obrazul Capitalei Moldovei: tramvaie prăpădite, scoase de mult din uz în ţări civilizate din Europa, care scârţâie din toate încheieturile şi care riscă oricând să provoace o tragedie. Plus autobuzele şi microbuzele galbene, vechi şi poluante, cu scaune căptuşite cu un strat de jeg de câţiva milimetri. Aceleaşi răspunsuri şi aici: „Sunt bune, sunt foarte bune, nu înţelegem ce vă nemulţumeşte". Domnilor şefi de oraş, vă asigur că 95% din călători sunt nu nemulţumiţi, ci de-a dreptul dezgustaţi de condiţiile din transportul public. Chioşcurile de bilete se închid la ora 15.00, dar controlorii circulă până seara târziu. Costă 400 de milioane de euro să aducem în Iaşi tramvaie noi? Faceţi proiecte competente şi cumpăraţi-le! Oficialii Uniunii Europene se plâng că România este incapabilă să absoarbă nu milioane, ci miliarde de euro nerambursabili.

Nu numai instituţiile publice au probleme cu adresarea, ci şi cele private cu regim de monopol pe piaţă. Un ieşean nemulţumit că-i pică aproape zilnic curentul electric a cerut la E.ON să fie informat în timp util, în baza contractului, despre ora când are loc „lucrarea programată". I s-a răspuns pe acelaşi ton ironic: „Nu citiţi ziarele locale? A fost anunţată în presă!"

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite