Stiri din Iasi

Clinica de Ortopedie din Iaşi s-a mutat într-o fostă morgă

24 octombrie 2011, 13:02 |  Autor: Vasilica Costîn | 

Cuvinte cheie: iasi, adevarul, sanatate, ortopedie, morga, transfer, pacienti, spital,

Spital „Sfântul Spiridon“ Iaşi (Foto Arhivă)

Iaşi

Spital „Sfântul Spiridon“ Iaşi (Foto Arhivă)

 

Medicii ortopezi din secţia exterioară a Spitalului „Sfântul Spiridon" îşi vor desfăşura activitatea în clădirea în care a funcţionat fostul Institut de Medicină Legală Iaşi şi în clinicile de Chirurgie I şi III.

Lucrările la clădirea care a devenit sediul Clinicii de Ortopedie au fost finalizate, iar spaţiul a fost dat în folosinţă. Astăzi s-a efectuat transferul a 20 de pacienţi cu ajutorul SMURD-ului, bolnavii find imobilizaţi.

Iaşi: „Măcelăria“ de la Spitalul de Urgenţe FOTO

„În Pavilionul H au fost cumpărate paturi noi, iar la Chirurgie se mută mobilierul deja existent. Au fost transferaţi 20 de pacienţi, urmează să mai fie aduşi încă 10. Din cei 20 de bolnavi, 4 au fost transferaţi la Recuperare-Ortopedie pentru a li se efectua intervenţiile chirurgicale", spune doctorul Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon" Iaşi.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Crimă pe strada 13 Decembrie din Braşov

    Doi oameni ai străzii, care locuiau într-o casă dezafectată de pe strada 13 Decembrie, s-au lua ...

    Iaşi: „Măcelăria“ de la Spitalul de Urgenţe FOTO

    Mesele de operaţie şi instrumentarul folosit de medicii de la Clinica de Ortopedie sunt vechi d ...

    Aşteaptă jumătate de an ca să fie operaţi la genunchi în Iaşi

    200 de persoane se află pe lista de aşteptare a doctorului Paul Botez, şeful Clinicii de Ortope ...

    Prima zi de gardă la Ortopedia din fosta morgă

    Medicii ortopezi din secţia exterioară a Spitalului „Sfântul Spiridon" au început de astăzi să ...

    Cantină exclusiv pentru medici în curtea celui mai mare spital din Moldova

    Medicii, dar şi studenţii care merg la Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iaşi vor avea la dispozi ...

    De marţi, 22 mai, te invităm să colecţionezi noile puzzle-uri cu dinozauri 3D, împreună cu ziarul „Adevărul Moldova"

    Din 22 mai ai parte de cea mai tare colecţie de dinozauri 3D din Republica Moldova. Pe lângă ac ...

    Neurochirurgie ca-n Evul Mediu la spitalele din Iaşi

    Medicii ieşeni care fac operaţii pe creier sau la coloana vertebrală sunt nevoiţi să lucreze cu ...

    Institutul Cantacuzino, injectat cu vaccin letal

    Institutul care a a produs seruri şi vaccinuri mai bine de un secol în România a ajuns în colap ...

    Doctorii ieşeni care au făcut operaţii în premieră naţională

    Câţiva doctori din capitala Moldovei au avut curajul şi ambiţia de a realiza operaţii în premie ...

    Iaşi: Gravidele de la Maternitatea „Elena Doamna“ nasc printre gândaci (VIDEO)

    Femeile se plâng că în saloanele în care sunt internate gândacii mişună printre paturi şi dulap ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole