Iaşi: Clienţii Volksbank, reclamă contractele în draft

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca a trimis clienţilor contractele adiţionale în varianta draft, nepersonalizate care nu elimină comisioanele de risc, declarate ilegale, ci le maschează.

Comisariatul judeţean pentru Protecţia Consumatorului a amendat unităţile bancare Volksbank din Iaşi cu sancţiuni în valoare totală de 95.000 de lei, din cauza celor peste 200 de reclamaţii care vizau perceperea comisioanului de risc. Somată să-l exludă din contracte, banca a întocmit actele adiţionale fără să le personalizeze pe fiecare tip de credit.

Citeşte şi:

Iaşi: Şefii Volksbank, amendaţi pentru comisionul de risc

Iaşi: Poliţişti şi pompieri cheamă banca la bară

În loc de cifre exacte cu procentele şi comisioanele, clienţii au primit acasă formulare cu căsuţe în care trebuiau să-şi bifeze opţiunile, neavând posibilitatea de a-şi negocia contractul. „În fiecare zi primim câte cinci reclamaţii referitor la acest comision. Clienţii ar trebui să aibă un model personalizat al noului contract deoarece precederile diferă foarte mult chiar dacă sunt în cadrul aceleiaşi bănci", a spus Daniel Piftor, comisarul şef al CJPC.

„Dacă semnează, nu avem ce face"

Autorităţile îi avertizează pe clienţii băncilor să fie atenţi la ce semnează, să citească foarte bine actele adiţionale şi mai ales Ordonanţa de Guvern 50 din 2010 în care sunt trecute cele patru comisioane ilegale. În doar trei zile, 100 de clienţi Volksbank s-au adresat instituţiei ieşene cu întrebări referitoare la noile contracte.

Află mai multe sfaturi ale inspectorilor OPC astăzi în

stampila ads
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite