Cine sunt câştigătorii megacontractelor pentru laptele şi cornul elevilor din judeţul Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii judeţeni au anunţat rezultatele licitaţiei pentru produsele de panificaţie şi cele lactate care vor fi distribuite în Iaşi, în anul şcolar 2012-2013.

În urma analizei ofertelor prezentate de firme, s-a decis ca în tot judeţul să fie distribuite produse de panificaţie produse de firmele Vel Pitar SA Râmnicu Vâlcea şi Agropan Impex SRL Iaşi, firmă controlată de membri PSD.

Valoarea celor două loturi este de peste 6 milioane de lei. Cele două societăţi au ca subcontractanţi la lotul I (zona Paşcani) firmele Morlux Florena din Vânători şi Re-Mina SRL din Podu Iloaiei, iar la lotul II (Iaşi), pe Afer SRL şi Tehnomex SRL.

Comisia de licitaţie a ales ofertele cele mai mari, Asocierea de firme Unio Prima Serv din Neamţ şi Anil Munteanu SRL din Târgu Neamţ oferind preţuri mai mici.

Megalicitaţie la Consiliul Judeţean Iaşi pentru lapte şi corn. Află cât costă mâncarea elevilor

Cele două loturi la licitaţia pentru produsele lactate au fost câştigate de firme diferite. Astfel, lotul I, a fost obţinut de FrieslandCâmpina din Satu Mare, cu o ofertă de peste 5 milioane de lei, iar lotul II a fost câştigat de Asocierea Dorna SA şi Ilvas SA, din Vaslui, firmă controlată de familia omului de afaceri Adrian Porumboiu. Valoarea acestui contract depăşeşte 7 milioane de lei. Vezi AICI toate ofertele depuse la licitaţie.

"Sperăm să nu fie depuse contestaţii şi să putem furniza produsele de panificaţie şi cele lactate încă de la începutul anului şcolar celor aproape 100.000 de beneficiari", a spus Marius Pârciu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite