Cei mai frumoşi câini din ţară se întrec la Iaşi. Vezi ce rase de patrupede se găsesc la ERA Park FOTOGALERII

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O Expoziţie Canină care s-a deschis la ora 10.00 a adunat sute de iubitori de animale la ERA Park. În paralel se desfăşoară şi Animal Park, o expoziţie cu vânzare de animale şi păsări exotice.  

Patrupede din toată ţara se luptă la Iaşi pentru titlul de cel mai frmos câine. Sunt prezenţi la Expoziţia Canină de la ERA Park peste 300 de câini din peste 100 de rase, majoritatea dintre ei câştigători de concursuri.

Printre proprietarii care se laudă cu animalul de companie se numără şi Eduard Sârbu, stăpânul unui ciobănesc românesc.

„Este un ciobănesc românesc de Bucovina. Este o femelă de 3 ani care are în jur de 60 de kilograme şi care mănâncă 700 de grame de granule pe zi. Noi încercăm să le găsim căţeilor noştri case unde să stea bine, ne uităm mai puţin la bani. Pot să îmi dea şi 500 de euro, dar dacă nu stă bine câinele nu îl dau", spune Eduard Sârbu din Târgu Frumos.


Daţi click pe imaginile de mai sus pentru a vedea patrupedele aflate la Expoziţia Canină 

image
image
image

 Printre patrupede din parcarea ERA se află şi un sărbători. „Este un Dog de Bordeaux care astăzi împlineşte doi ani. În cheamă Roco şi am venit din Bucureşti, este dintr-o canisă din Budapesta. Îl iubim, esta ca şi copilaşul nostru, costurile nu contează atunci când iubeşti câinii. Un sac de 15 kilograme cu mâncare îi ajung maxim pentru două săptămâni. Este foarte cuminte, foarte ataşat de familie, în schimb nu prea se înţelege cu străinii", spune Roxana Iordache.

Un alt câine impunător este şi un ciobănesc caucazian luat din Rusia, cu un palmares bogat.

 Animale exotice de vânzare şi câini de rasă în concurs la ERA Park Iaşi

Animale tratate în lux, copiii în spitale mizere la Iaşi GALERIE FOTO VIDEO

„L-am luat de mic, acum are 80 de kilograme. Este un câine echilibrat, care se ataşează de om. Este vicecampion al României, are multe titluri", spune Marin Rotaru, din Deva, care deţine patrupedul din canisa Tzareva de Caucaz.

Pensiune pentru câini şi pisici de Revelion. Cum lucrează clinicile veterinare de Sărbători la Iaşi

Mătasea japoneză, surele de stepă şi produsele tradiţionale i-au încântat pe ieşeni FOTOGALERIE

Nu au lipsit nici patrupedele mai puţin fioroase. Printre acestea se numără şi cele din rasa Chow-chow.

O altă atracţie de la ERA Park este şi Animal Park, o expoziţie cu vânzare de animale de companie şi de curte.

  

image
image
image

Daţi click pe imaginile de mai sus pentru a vedea exemplarele exotice de la Animal Park 

Exemplarele de păsări de curte, porumbei, şerpi şi reptile pot fi admirate până duminică.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei! 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite