Iaşi: Cărbunele din Africa ajunge cu ţârâita

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Huila energetică din Africa de Sud, care trebuia să ajungă la CET de două săptămâni, va intra de luni în depozite. Edilii susţin că CET II va fi pornit doar când va da gerul.

Sezonul rece a început oficial de câteva săptămâni, dar cărbunele necesar asigurării căldurii în apartamentele ieşenilor a intrat abia astăzi în ţară. „Sâmbătă, la ora 12.00, va ajunge în portul Constanţa vaporul cu huila pentru Iaşi. Duminică, sperăm să încărcăm prima navetă de aproape 2.000 de tone pentru CET“, a anunţat primarul Gheorghe Nichita.
Oficialul a menţionat că în aceast moment, municipalitatea  împreună cu CET pot plăti doar jumătate din cantitatea de 78.000 de tone de cărbune aduse din Africa de Sud, de firma Vitol.

Huila din Africa nu ajunge toată iarna


„În clipa de faţă, avem asiguraţi bani pentru aproximativ 40.000 de tone. Urmează să găsim finanţarea şi pentru restul“, a spus edilul. Pentru cele 78.000 de tone de huilă ar trebui achitate facturi de aproape 25 de milioane de lei.

Practic, în acest moment, există bani pentru a acoperi doar o parte din combustibilul necesar pentru întreaga iarnă, în condiţiile în care CET consumă peste 100.000 de tone de cărbune în sezonul rece. Mai mult, şefii Primăriei susţin că nu vor deschide CET II decât după ce vor avea în depozit un stoc de rezervă, de câteva zeci de mii de tone de huilă.

„Nu voi da voie să ardă cărbunele până când nu există un stoc care să ne asigure căldură în cazul temperaturilor de -20 de grade Celsius. Până atunci vom produce căldură pe gaz şi păcură“, a afirmat Nichita. Conducerea centralei nu a putut preciza în ce condiţii va deschide CET II, unde se poate produce căldură pe cărbune pentru întregul oraş.

„Nu sunt Mafalda. Când va fi frig afară vom da drumu la CET II“, a spus sec Dorin Ivana, directorul insituţiei. Acum, CET I înregistrează pierderi producând căldura pe gaz şi păcură, costurile pentru agentul termic fiind duble.

10 milioane de euro credit 

O soluţie pentru a achita cărbunele livrat de firma Vitol, dar şi pentru a achita datoriile înregistrate către furnizorii de huilă, este contractarea unui credit bancar. Şefii municipalităţii au anunţat că sunt dispuşi să garanteze pentru CET un împrumut de zece milioane de euro pentru a acoperi o parte din datoriile înregistrate de centrala termică.

 Află cum s-au pregătit înainte de iarnă oficialii ieşeni:

Criza de la CET Iaşi ajunge la DNA

UPDATE Căldură cu ţârâita în oraş

„Stăm cu haine groase pe noi, asta este soluţia“

Pregătiri de iarnă de tot râsul la CET

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite