Iaşi: Şinele din Fundaţie şi CUG omoară suspensiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Şinele din Fundaţie şi CUG omoară suspensiile
Iaşi: Şinele din Fundaţie şi CUG omoară suspensiile

Şoferii sunt exasperaţi de liniile de tramvai din cele două zone ale oraşului, pe care sunt nevoiţi să le traverseze zilnic.

Cteşte şi: Trecerile peste şine care „rup“ maşinile

Ieşenii s-au resemnat la gândul că îşi vor rupe maşinile fără ca cineva să ia măsuri pe terasamentele cu probleme.

Amplasarea liniilor de tramvai în intersecţiile aglomerate dăunează grav suspensiilor maşinilor, chiar dacă trecerile la nivel sunt asfaltate. Un pasaj care afectează, în plus, şi nervii şoferilor este cel din sensul giratoriu din Fundaţie. Aici, maşinile care ies din rond spre Păcurari sunt nevoite să treacă prin adevărate şanţuri săpate în carosabil de liniile de tramvai.

Chiar dacă „obstacolul“ ar trebui să fie traversat cu viteză redusă pentru a cruţa suspensiile maşinii, mulţi şoferi sunt nevoiţi să-l treacă cu piciorul pe pedala de acceleraţie.

Linii lăsate descoperite după dezafectare

„Când e traficul aglomerat şi am stat câteva minute la semaforul din Fundaţie, ultimul lucru de care îmi arde este să mai încetinesc şi la linia de tramvai“, a spus Petrişor, student. „De ani de zile îmi rup maşina aici. Astea ne sunt drumurile, nu avem ce face“, a povestit resemnat Florin, administrator.

Liniile de tramvai „fac victime“ în rândul maşinilor chiar şi după ce au fost scoase din funcţiune. Şantierul creat pentru pasajul subteran de la Hala Centrală a tăiat de ani buni traseul tramvaielor care circulau pe Anastasie Panu, Ştefan cel Mare, rond Podu Roş, pasarela Nicolina şi CUG. Cu toate acestea, carosabilul de pe terasamentul liniilor de tramvai se prezintă în condiţii la fel de proaste, diferenţa fiind că aceste linii nu mai au niciun folos în prezent.

„Din cauză că Anastasie Panu este în centru, au putut să toarne carosabil peste liniile de tramvai şi să facă o stradă normală. Dar aici în CUG au lăsat aceleaşi pavele de beton şi au pus din loc în loc nişte pete de asfalt chiar pe linii“, s-a plâns unul dintre locatarii din CUG. „Liniile acestea nu mai ajută pe nimeni. Ne stricăm maşinile în fiecare zi“, a adăugat Gheorghe M., taximetrist.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite