Iaşi: 8,6 milioane de lei revin în bugetul CJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Consiliului Judeţean (CJ) au anunţat că au câştigat la Curtea Supremă un proces prin care în vistieria instituţiei se vor întoarce două milioane de euro

Constantin Simirad a precizat astăzi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat definitiv şi irevocabil în procesul deschis de CJ împotriva Ministerului de Finanţe care, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice, a tras anul trecut 8,6 milioane de lei din bugetul judeţului în contul unei datorii mai vechi. „Ne-au admis recursul şi ne-au dat dreptate. Săptămâna viitoare vom demara procedurile pentru a putea recupera banii. Am smuls din gura lupului banii, vom vedea ce facem cu ei”, a anunţat Constantin Simirad, şeful CJ.

Datorii de 14 ani
Bugetul judeţului a fost executat la mijlocul anului trecut de către Fisc în baza unei datorii a societăţii de apă-canal, fosta RAJAC, în urma unui împrumut de peste 20 de milioane de mărci germane luat de la banca Kreditanstalt fur Wiederaufbau (KfW). Creditul garantat de stat a fost contractat pentru modernizarea staţiei de epurare a municipiului Iaşi, din Dancu, iar din 2000 trebuiau achitate rate pentru acoperirea acestuia.

Acte normative din 2000, 2003 şi 2006, au acoperit treptat creditul, mai puţin două rate de 1,2 milioane de euro care au fost achitate din fondul de risc al Ministerul Finanţelor. În 2006, ratele au fost scutite la plată, iar CJ a considerat că nu mai are de achitat nici o datorie către autorităţile centrale. Însă, Ministerul de Finanţe a somat instituţia să acopere cele 1,2 milioane de euro şi dobânda aferentă, iar în august a executat bugetul CJ.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite