Iaşi: Discuţii aprinse la vârful Primăriei de la banii pentru CET

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Discuţii aprinse la vârful Primăriei de la banii pentru CET
Iaşi: Discuţii aprinse la vârful Primăriei de la banii pentru CET

Edilul Gheorghe Nichita şi viceprimarul Gabriel Grigore s-au contrat în şedinţa extraordinară de astăzi de la cele 8 milioane de lei alocate de guvern pentru acoperirea datoriilor înregistrate CET Iaşi

Cei mai mulţi consilieri locali au susţinut că suma repartizată din fondul de rezervă este foarte mică în comparaţie cu numărul de beneficiari ai sistemului centralizat. „Alocând doar 8 milioane de lei, guvernul a ras Iaşiul de la ajutoarele pentru producerea, transportul şi distribuţia energiei termice în sistemul centralizat către populaţie”, a spus Nichita.

Primarul a adăugat că pentru sezonul rece CET are nevoie de aproape 12 milioane de euro pentru a achita doar cărbunele în timp ce, de la Guvern s-au alocat mai puţin de două milioane de euro.

Citeşte şi:

Viceprimarul Gabriel Grigore, care se ocupă de CET, a menţionat că ajutorul financiar de la guvern este o gură de oxigen pentru centrala termică care are datorii de aproape 29 de milioane de euro. „Îmi pare rău că se consideră guvernul vinovat când dă bani şi-mi cer scuze pentru asta”, a spus ironic viceprimarul.

„Criticăm guvernul că ne-a dat puţini bani, nu că i-a dat. Din cei 160 de milioane de lei împărţiţi CET-urilor din ţară, dar 8 milioane de lei au ajuns la Iaşi. Asta, în condiţiile în care, Iaşiul are 60.000 de abonaţi la CET, iar Braşovul, care a primit 50 de milioane de lei, are doar 22.000 de beneficiari”, a explicat consilierul Constantin Naculau.

 În cursul acestei zile, consilierii au aprobat o rectificare de bugat de 16,4 milioane de lei din care 8 milioane au fost pentru compensarea costurilor de producere a agentului termic, iar 8,4 milioane pentru achitarea obligaţiilor restante către bugetul de stat.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite