Iaşi: CAMPANIE Şoferii RATP, ţinta şmecherilor în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ei spun că taximetriştii şi fiţoşii cu maşini de lux sunt o problemă

Zilnic, angajaţii regiei de transport public sunt fie furaţi sau agresaţi la capetele de linie, fie înjuraţi de şoferi.

Vatmanii spun că pentru ei, cel mai mare pericol îl reprezintă taximetriştii care le taie calea. „Au legea lor. Trebuie să fim mereu gata să frânăm.

Pe Cuza Vodă unii şoferi parchează pur şi simplu pe linie şi nu avem pe unde să trecem. Odată am stat şi jumătate de oră pentru a veni şoferul să-şi ia maşina“, susţine David Julian, vatman. Cât despre mitul potrivit căruia vatmanii vânează şoferii în trafic pentru a le tampona maşinile, David Julian spune că nu este nimic adevărat. „Este greşit să se creadă că vatmanii scrijelesc în cabinele tramvaielor maşinile pe care le lovesc în trafic. Dacă avem accident trebuie să ne ducem la Poliţie, pierdem orele de serviciu şi tot noi ieşim vinovaţi“, mai spune angajatul Regiei Autonome de Transport Public (RATP).

La rândul lor, şoferii de autobuze se plâng că marea majoritate a persoanelor cu maşini de lux îşi permit să oprească în staţii. „Se cred mai presus de lege. Ei nu au niciun Dumnezeu. Tot timpul găsim maşini parcate în alveole. Când ieşim, de cele mai multe ori nu ni se dă prioritate. În Alexandru de exemplu, pe traseul 28, este un chin să ieşi din alveole“, susţine şi Daniel Carp, şofer pe autobuz.

Păcatele angajaţilor RATP

Minusurile pe care le-au primit „Goliaţii“ de la ieşeni se referă la condiţiile de călătorie.
„În primul rând, unii şoferi, pentru că se grăbesc, conduc de parcă ar transporta cartofi. Apoi, mai este problema aglomeraţiei din autobuze şi faptul că maşinile nu sunt dotate cu aer condiţionat“, se plânge Iuliana S., călător. Zilnic însă, angajaţii regiei de transport în comun au parte de tot felul de incidente, fie la capetele de linie, fie în timpul cursei.
Cele mai fierbinţi locuri sunt în capătul Păcurariului şi Canta susţin reprezentanţii regiei. „Şoferii fie sunt agresaţi, fizic şi verbal, fie se trezesc că li s-au furat lucrurile“, spune Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP.

Furat ziua în amiaza-mare

Uneori, şoferii de autobuz şi maxi-taxi cad victime propriei neglijenţe. Pentru că se grăbesc atunci când ajung la capăt de linie, unii dintre ei pleacă spre dispecer uitând să-şi mai închidă uşa. Ieri, ziua în amiaza-mare, un şofer s-a trezit fără actele de la maşină, după ce a lipsit doar câteva minute. „Mulţi dintre ei, până o păţesc prima dată, din grabă, nu mai închid uşa. Se petrec foarte multe astfel de incidente“, declară Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite