Iaşi: Bolnavii de gripă porcină în carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasada Marii Britanii la Bucureşti a intervenit la autorităţile ieşene pentru a-şi proteja cetăţenii internaţi duminică după amiază la Izolare.

Adolescenţii britanici care sunt acum în carantină la căminul Grupului Şcolar „Ion Holban” sunt sub monitorizarea reprezentanţilor Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti. „Toţi stau izolaţi pe un etaj întreg. Nu au voie să iasă din spaţiul delimitat. Au tot ce le trebuie acolo şi niciunul dintre elevii care mai sunt acum în internat nu au acces în acel spaţiu”, ne-a spus dimineaţă Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Iaşi.

De tratament preferenţial beneficiază şi cei doi tineri, de 16, respectiv 18 ani, internaţi la spital, care acum sunt cazaţi în aceeaşi rezervă. Decizia a fost luată după intervenţia reprezentanţilor Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti. „Cadrul didactic care-i însoţeşte în spital pe cei doi pacienţi a cerut Ambasadei să nu mai stea separat şi şi-a asumat răspunderea că are grijă de ei. Cum profesorul a fost imunizat, nu am avut nimic împotrivă”, ne-a spus Carmen Dorobăţ, directorul Spitalului de Boli Infecţioase. Specialiştii susţin că starea celor doi pacienţi este foarte bună în prezent. „Din câte ştiu au venit indicaţii chiar de la Ambasada Marii Britanii să evite expunerea în public. Oricum, ei au înţeles destul de greu ce li se întâmplă şi iniţial chiar au refuzat să rămână internaţi. În final i-am convins că nu au de ales”, a mai spus Carmen Dorobăţ.

Cel mai mare focar din ţară

Directorul de la Infecţioase ne-a mai declarat că Iaşiul are cele mai multe persoane în carantină din cauza gripei porcine din România. 53 de oameni au intrat până acum în contact direct cu grupul din Marea Britanie sau au ajuns în spaţiile în care s-au aflat aceştia. În clădire sunt cazaţi încă 27 de elevi ai şcolii, care nu au acces în zona unde se află britanicii. Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Vasile Cepoi, susţine că nu este necesară mutarea lor în alt corp de clădire. „Suntem pregătiţi să facem faţă la orice număr de îmbolnăviri care pot apărea. Avem cele 300 de paturi ale unităţii, iar în afară de aceasta, spitalele cele mai apropiate sunt deja pregătite să preia la rândul lor pacienţi, dacă va fi cazul”, a precizat Dorobăţ.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite