Stiri din Iasi

Boc şi-a vărsat la Iaşi tolba cu promisiuni

18 martie 2010, 13:55 |  Autor: Alina Stan | 

Cuvinte cheie: Iasi, eveniment, guvern, promisiuni, manifestatie,

Emil Boc

Iasi

Emil Boc

 

Deşi scopul vizitei la Iaşi anunţat de Executiv a fost aprobarea unor proiecte majore ale judeţului, Iaşiul va rămâne cu aceleaşi investiţii în aer: aeroportul şi autostrada Est-Vest.

 În cadrul şedinţei de Guvern de ieri, miniştrii au votat mai multe puncte pe ordinea de zi privind soluţionarea terenurilor necesare extinderii aerogării din Iaşi. Cu toate acestea, investiţia încă nu beneficiază de toată suprafaţa necesară pentru demararea proiectului şi încă nu se ştie de unde vor fi asigurate cele 200 de milioane de euro necesare proiectului.

Autostrada, în aer

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat că studiile de fezabilitate pentru viitoarea autostradă care va asigura legătura între Moldova şi Transilvania nu vor fi terminate în acest an. „După aceea vom vedea ce formulă de finanţare se poate avea în vedere, fiind vorba despre o investiţie de trei miliarde de euro“, a explicat Berceanu.

Premierul Boc s-a lăudat ieri cu proiecte de aproape 90 de milioane de euro, însă aceşti bani sunt pentru proiecte ce vor beneficia de finanţare europeană, iar contractele de finanţare au fost semnate ieri, după ce proiectele Iaşiului au stat luni de zile în sertarele ministerelor.

Noul subprefect, funcţionar de Dumeşti

Un alt punct care a vizat Iaşiul a fost numirea lui Adrian Şaramet în funcţia de subprefect al judeţului. Acesta are 34 de ani, a terminat cursurile Universităţii „Petre Andrei“, iar pentru a putea fi numit pe o funcţie publică în cadrul Prefecturii a ocupat mai întâi, timp de câteva luni, funcţia de consilier la primăria comunei Dumeşti. 

În cadrul şedinţei de ieri de la Iaşi s-au aprobat tichete noi pentru „Rabla“. Executivul a decis suplimentarea cu 195 de milioane de lei pentru 50.000 de vouchere utilizate la casarea maşinilor uzate. Tot ieri s-a discutat şi proiectul legii privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor care aparţin tinerilor.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole